TM2021 mai așteaptă până să plouă cu bani de la guvern. Doar 1,6 milioane de lei în 2019

tm2021

1,6 milioane de lei. Atât va primi, în acest an, de la Guvernul României, Asociația TM2021. În iunie, o ordonanță de urgență anunța aproape 53 de milioane de lei, pe patru ani, în limita alocărilor bugetare. În aceste condiții, Primăria Timișoara este, de departe, principalul finanțator al proiectului.

În luna iunie, în Monitorul Oficial apărea mult discutata OUG 42/2019, care stabilește, în sfârșit, cadrul legal de finanțare pentru Capitala Europeană a Culturii din 2021. Pentru următorii patru ani, guvernul și-a asumat credite de angajament în cuantum de 52,9 milioane de lei pentru acest proiect. „Finanţarea nerambursabilă a programului se asigură anual pe baza unui contract de finanțare încheiat între Ministerul Culturii și Identității Naţionale (MCIN) și Asociația «Timișoara – Capitală Europeană a Culturii»”, scrie, negru pe alb, în actul normativ. Cu o precizare foarte importantă: „alocările anuale destinate acestui program se stabilesc în limita sumelor aprobate în bugetul ministerului”.

Cât dă exact Ministerul Culturii

Se va intra însă pe acest mod de lucru numai din 2020. În acest an, TM2021 va primi finanțare pentru cinci din cele șapte proiecte depuse, însă suma este derizorie la acest nivel. Vorbim despre exact 1,6 milioane de lei. „Cu Ministerul Culturii așteptăm rectificarea bugetară pentru a ne fi alocată, în 2019, suma de 1,6 milioane de lei. Am depus șapte proiecte, au fost selectate inițial trei și acum am ajuns la cinci. Sunt proiecte pe care le derulăm cu parteneri din oraș. În acest an nu va fi un contract între TM2021 și Ministerul Culturii. Abia de la anul vom avea unul”, spune Simona Neumann, directorul executiv al TM2021. Potrivit acesteia, vor fi semnate cinci contracte între asociație și minister și tot atâtea între asociație și partenerii de proiect.

În 2020 va fi semnat cu siguranță un contract între TM2021 și MCIN, dar nimeni nu poate spune când. Totul depinde de aprobarea bugetului național, care, în 2019, a venit abia în a doua jumătate a lunii aprilie. „Ne dorim să semnăm cât mai devreme posibil, dar procedura este după aprobarea bugetului național. Dacă bugetul național pentru 2020 va fi aprobat târziu, așa cum s-a întâmplat în 2019, vor fi întârzieri și se vor pune mari semne de întrebare cu privire la capacitatea de implementare a anului 2021. Anul începe în ianuarie”, afirmă Neumann.

Trebuie rezolvate problemele cu banii, spun experții CE

În luna iunie, Timișoara a fost vizitată de experții Comisiei Europene, care monitorizează proiectul 2021. Cea mai mare problemă? Banii! „Grupul se aștepta ca, în urma ultimei vizite in situ din iunie 2018, mai mulți pași să fi fost parcurși; cu toate acestea, recunoaște și apreciază munca desfășurată de echipa Timișoara 2021 și de oraș (…) În special, este esențial să se rezolve problemele legate de procedurile de finanțare publică”, scrie în raportul care poate fi consultat integral aici.

TM2021, noroc cu primăria

Din 2019 au rămas mai puțin de cinci luni, iar Primăria Timișoara va fi cel mai important finanțator al proiectului și în acest an. Municipalitatea ar trebui să verse în conturile asociației 10 milioane de lei. Asta a decis, în mai, consiliul local. Dacă luăm în considerare o altă HCL, de această dată din 2015, suma ar fi trebuit să fie însă de 16,9 milioane de lei. De asemenea, PMT a plătit parțial și cotizația anuală în valoare de un milion de lei. CJ Timiș a aprobat la începutul lui iulie plata cotizației anuale de 500.000 lei. Pe Agenda Culturală a CJ sunt, la secțiunea specială dedicată TM2021, cinci proiecte. Vorbim despre 1,4 milioane de lei, împărțiți după cum urmează: La pas / Slowing Down, ediția a doua – 490.000 lei; Cămine în mișcare, ediția a doua – 590.000 lei; Privește orașul / Spații vii – 30.000 lei; Kids 21 – Anotimpuri, prima ediție – 190.000 lei; Pe urmele lui Bartok / Re-tracing Bartok, ediția a doua – 100.000 lei.

În 2018, TM2021 a cheltuit în jur de un milion de euro. Cei mai mulți bani au venit, și de această dată, din partea Primăriei Timișoara. CL a alocat 7 milioane de lei pentru 2018, din care s-a dat efectiv jumătate, plus cotizația de un milion de lei. Asociația a mai primit 550.000 lei de la CJ Timiș, 255.000 de lei de la Ministerul Culturii din Programul Centenar, dar și sume mai mici din cotizațiile membrilor și sponsorizări.

About Post Author