24 octombrie 2020

Timișoara mai stă. Ministerul Dezvoltării încearcă a treia oară să ia autobuze electrice la Lugoj

autobuze electrice

A treia oară, cine știe… Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației încearcă din nou să cumpere autobuze electrice pentru Lugoj. E vorba de nouă vehicule, care costa peste jumătate de milion de euro bucata, într-un „pachet” cu conține 81 de mașini, pentru mai multe orașe din țară. Despre licitația pentru Timișoara nu se știe nimic.

Anunțul de licitație publicat de Ministerul Dezvoltării vizează achiziționarea de 81 autobuze electrice „cu lungimea de circa 10 m destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de șes”, dar și stații de încărcare lentă și rapidă. Vehiculele sunt pentru municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia. Suma totală oferită este de 217,9 milioane de lei, cu TVA, adică 44,8 milioane de euro.

Lugojului îi revin din acest „pachet” nouă autobuze electrice, trei staţii de încărcare rapidă şi nouă staţii de încărcare lentă. Este a treia licitație încercată de MLPDA în acest an. Prima a fost în luna ianuarie, tot la „pachet”, și a fost anulată din motive de procedură. A doua, începută în februarie și destinată doar Lugojului, a fost anulată în martie, pentru că nu a fost depusă nicio ofertă.

La Timișoara, anularea a durat un an și jumătate

În luna august, licitația organizată tot de Ministerul Dezvoltării pentru 44 de autobuze electrice pentru Timișoara a fost anulată la un an și jumătate de la lansare. Fuseseră depuseră trei oferte, iar evaluarea ar fi trebuit făcută încă din toamna trecută. Direcția Generală Achiziții din minister invocase „lipsa experților” și solicitase prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor. Înainte de anularea licitației, data limită pentru „evaluare calificare și tehnică” era 10 octombrie 2020. Cele 44 de autobuze puteau costa cel mult 172,5 milioane de lei.

Promisă deja atât de primarul Timișoarei, cât și de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, noua licitație nu a fost încă lansată. Deși cele 44 autobuze electrice apar pe „cartolinele” electorale ale liberalilor.

1 thought on “Timișoara mai stă. Ministerul Dezvoltării încearcă a treia oară să ia autobuze electrice la Lugoj

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: