Taxe și impozite la Timișoara, în 2020: ce crește, ce apare nou
Nimic nu crește, nimic nu scade, în ceea ce privește diversele taxe și impozite locale la Timișoara, în 2020. Cu o singură excepție: aproape se triplează taxa de salubrizare pentru firme. Apar și două taxe noi: una de căsătorie și una de turism.
Cel mai probabil, în viitorul plen, consilierii locali vor vota proiectul care stabilește valoarea taxelor și impozitelor pentru anul 2020. Acestea rămân la nivelul din 2019, când oricum o parte din timișoreni au început să plătească mai mult. Este vorba despre proprietarii de mașini, respectiv cei care dețin clădiri sau terenuri pentru afaceri. Ce este nou? De exemplu, taxa specială de căsătorie, în valoare de 1.000 de lei, pe car o vor achita cei care vor să-și țină cununia civilă altundeva decât la Casa Căsătoriilor. Va fi introdusă, tot din 2020, și taxa de turism, adică 2% din tariful de cazare fără TVA.
Nu ai contract de salubrizare? Plătești mai mult la primărie
Există totuși o excepție în ceea ce privește majorările. Ea se referă la taxa de salubrizare, plătită și în 2019 de cei care au ales să nu încheie contracte cu operatorul specializat, atât persoane fizice, cât și juridice. „Cuantumul taxei de salubrizare (…) este stabilit în funcție de numărul de persoane din fiecare familie, respectiv numărul locatarilor existenți la respectiva adresă; în cazul persoanelor fizice și în funcție de volumul de deșeu generat/ lună comunicat de operatorul de servicii de salubrizare, în cazul persoanelor juridice astfel: pentru persoane fizice din gospodării individuale și asociații de proprietari – 9,91 lei/persoană/lună; operatori economici și instituții publice – 330,05 lei/tonă”, scrie în proiectul de HCL. În 2019, persoanele fizice din gospodării individuale și persoanele fizice asociate plăteau 7,89 lei/persoană/lună, iar persoanele juridice, 113,17 lei/mc/ pentru deșeuri reziduale, respectiv 21,38 lei/mc pentru cele reciclabile.
Rămâne la fel impozitul pe mașină
Impozitele nu se modifică. Persoanele fizice deținătoare de clădiri rezidențiale și clădiri-anexă vor plăti un impozit calculat prin aplicarea cotei de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii. În cazul clădirilor nerezidențial deținute de persoane fizice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 0,6% asupra valorii. Pentru clădirile rezidențiale în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 0,08% asupra valorii impozabile, iar pentru cele nerezidențiale, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii.
La fel ca anul trecut, rămâne majorat cu 50% din cota de impozit stabilită impozitul/taxa pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele juridice. Tot la fel ca anul trecut, impozitul pe mijloacele de transport rămâne și el majorat cu 50%. deținătorii de mașini hibride sunt, în continuare, scutiți de plata impozitului. Rămâne în vigoare și reducerea de 10%, acordată celor care plătesc anticipat, până la 31 martie, impozitul integral.