Simonis îl trimite pe Fritz la treabă și îi cere lui Nica să facă publică înțelegerea cu Pro România

simonis

Replicile de la distanță pe care și le aruncă Dominic Fritz și Alin Nica au ecou la PSD. Alfred Simonis spune că PNL s-a înțeles deja cu Pro România la CJ, iar lui Fritz îi transmite să se apuce de treabă la Timișoara.

USR PLUS și PNL nu reușesc să închidă încă negocierile pentru Timișoara și CJ, la aproape două luni de la alegeri. Se aruncă vorbe, se apoi se fac poze împreună la masă și se postează texte identice pe rețelele de socializare, apoi se lansează acuze de pact cu „dușmanul” de la PSD. Nici CJ, nici CL Timișoara nu au însă formule complete de conducere.

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, le transmite liderilor celor două partide un mesaj clar. „Timişoara si Timişul se află in vârful clasamentului cu decese şi infectari cu Covid 19. Primăria Timişoara se află într-o situație economică mai gravă ca oricând, având datorii la furnizori, cu un Colterm falimentat şi cu risc de întrerupere a agentului termic în plină iarnă, cu mii de litigii si datorii de zeci de milioane, ca să nu mai vorbim de probleme structurale, de organizare proastă, de lipsa digitalizării sau a unui PUG funcțional.

Cu toate acestea, dumneavoastră, domnilor Nica si Fritz, nu faceți altceva decât să vă dați replici pe Facebook la aproape două luni de la alegerile în care oamenii şi-au pus speranța în dumneavoastră! Vă bateți pe funcții, pe influență, probabil şi pe interese economice!”, susține deputatul social-democrat.

„Politica mare se face responsabil şi asumat”

Potrivit lui Simonis, PSD nu dorește să facă majoritate nici cu USR, nici cu PNL. „Am înțeles că am pierdut alegerile şi că e vremea să stăm în opoziție. Prin urmare, nu vă mai acuzați unii pe alții de înțelegeri cu PSD (…) Fac un apel la Dominic Fritz să se apuce de treabă, pentru că Timişoara are nevoie de un primar reaponsabil si implicat, care să facă administrație, nu politică”, notează acesta.

Mesajul către președintele CJ, care nu e nou în politică, este altul. „Politica mare se face responsabil şi asumat. Prin urmare, astept ca domnul Nica să facă publică înțelegerea cu Pro Romania prin care PNL numeşte doi vicepreşedinți PNL la Consiliul Județean, respingând alianța cu USR! Domnilor, ajunge! Hotărâți-vă odată! Guvernați împreună sau separat, dar faceți-o, pentru că mor oameni în fiecare zi!”, conchide Alfred Simonis.

About Post Author