Site icon Stiri de Timisoara

Se caută director la Poliția Locală. Postul e scos la concurs după opt ani

poliția locală

După opt ani, Poliția Locală Timișoara ar putea avea un șef „plin”. Primăria scoate, în sfâșit, la concurs postul de director executiv. În prezent, funcția este deținută interimar de Dumitru Domășnean, numit de primarul Domninic Fritz în noiembrie 2021.

Primăria Municipiului Timișoara a scos la concurs, miercuri, poziția de director executiv la Direcția Poliția Locală. Candidații își pot depune dosarele de înscriere până la finalul lunii. Candidații trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniile științe juridice, științe administrative, științe militare, informații și ordine publică, știința sportului și educației fizice și științe economice. Ei trebuie să aibă masterat în administrație publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă.

Viitorul șef al PLT trebuie să știe să folosească un calculator, să cunoască limbile engleză, franceză sau germană (citit, scris, vorbit) – nivel mediu și să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minimum 7 ani. Testarea cunoștințelor de calculator și de limbă străină e programată în 10 februarie. Proba scrisă va avea loc în 14 februarie. Mai multe detalii se găsesc aici.

Din 2014 nu mai e director cu concurs

Poliția Locală Timișoara nu mai avea director cu concurs din ianuarie 2014. Atunci a fost numit interimar Dorel Cojan, pe care fostul primar Nicolae Robu l-a considerat potrivit pentru acest post. „Atâta vreme cât legea îmi permite și cât el va avea o prestație bună, atâta vreme îi voi da acele prerogative. Totul, repet, legal. Nu vă pot spune în baza căror prevederi. Asta e Serviciul de Resurse Umane, care îmi pregătește materialele. Este totul legal”, declara, în iunie 2020, Robu.

În noiembrie 2021, la scurt timp după ce a depus jurământul de primar, Dominic Fritz l-a numit în funcție pe Dumitru Domășneanu. „Este un semnal că în Timișoara lucrurile încep să se schimbe. Cred că vom avea o perioadă de tranziție și după asta un nou început”, spunea edilul șef. Fost șef la Poliția Rutieră, Dumitru Domășnean-Urechiatu este director executiv adjunct al Poliției Locale din 2017, după ce a dat concurs pe post.

Exit mobile version