Se caută constructor pentru DJ 691, de la Socar spre A1. Șantier de șase luni, spune CJ

Strabag

sursa foto: Facebook / CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru a găsi o firmă care să preia lucrarea Lotul 2 de pe DJ 691, între Timișoara și Autostrada A1, prin Dumbrăvița. Contractul a fost reziliat în primăvară, iar firma care a lucrat a lăsat în urmă o mulțime de probleme.

Ca să poată porni această procedură, CJ Timiș a făcut o expertiză, pentru a ști exact ce a lăsat în urmă Tehnocer, care câștigase licitația inițială și al cărei contract a fost reziliat. Aceasta a reliefat anumite neconformități, care ar urma să fie imputate firmei respective. CJ a lansat acum o nouă licitație, pe tronsonul de la benzinăria Socar spre descărcarea spre A1.

Este vorba despre lărgirea la patru benzi a unei șosele cu o lungime de 7,175 km , cu piste de biciclete, racorduri la străzile laterale, amenajarea sensurilor giratorii, cu tot cu iluminat, care nu fusese prevăzut în contractul inițial, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată și relocarea de utilități, acolo unde este cazul.

Valoarea estimată a contractului este de 75,16 milioane de lei, cu TVA. Termenul de execuție este de șase luni, din momentul în care se va da ordinul de începere. Ofertele pot fi depuse până în 28 decembrie.

„Nu ne permitem să facem niciun pas greșit”

Valoarea acestei investiții este, de fapt, de 81 milioane de lei, din care aproximativ 6 milioane au fost deja plătite către Tehnocer. Din cele 75 de milioane rămase, o parte reprezintă cheltuieli rezultate din lucrări suplimentare prevăzute în proiectul tehnic actualizat. De asemenea, în baza OUG 64/2022, se preconizează suplimentarea valorii eligibile a proiectului cu aproximativ 27 de milioane de lei, procedura fiind în curs de aprobare.

„Acest proiect este vital pentru județul nostru și nu ne permitem să facem niciun pas greșit, mai ales după erorile făcute cu acest proiect încă de la inceput, erori pe care noi le-am corectat într-un timp record. Mă bucur că s-a acceptat publicarea în SEAP a anunțului de participare pentru licitația deschisă (…) Dacă licitația nu va avea elemente neprevăzute, contestații, în martie anul viitor ar trebui să înceapă lucrările, imediat ce vremea va permite intrarea pe șantier. Lucrarea ar trebui încheiată în șase luni”, a declarat președintele CJ, Alin Nica.

Tehnocer, firmă cu probleme

Șantierul a început în 2020 și s-a anunțat că se va lucra pe două tronsoane: primul de la sensul giratoriu de la intrare în Dumbrăvița până la centura Timișoarei, respectiv, de la Centura Timișoara la urcarea pe A1.

SC Tehnocer SRL a fost înființată în 1997, de omul de afaceri Florin Maran. Acesta a fost condamnat, în 2019, la „o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de șase ani (…) pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, ambele în formă continuată”. Potrivit LinkedIn, Maran este directorul general al societății.

În același dosar, Tehnocer a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 200.000 lei și a avut activitatea suspendată timp de trei luni. Sentințele date de Curtea de Apel Timișoara erau definitive. Prejudiciul, care a fost achitat integral, a fost de 12 milioane de lei.

About Post Author