Școlile se închid în în perioada 11 – 22 martie. Dezinfecții frecvente în magazine și restaurante

școli

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea școlilor din România începând de miercuri, 11 martie. Măsura este valabilă până în 22 martie și, dacă va fi cazul, va fi prelungită.

La finalul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a fost anunțată închiderea unităților de învățământ, în perioada 11 – 22 martie. Decizia vine după ce Grupul de suport tehnico-științific, condus de Raed Arafat, a propus închiderea școlilor și grădinițelor până în 21 aprilie.

De asemenea, a fost suspendat transportul rutier de persoane pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport în perioada 10 martie – 31 martie, înspre și dinspre Italia. Operatorii feroviari vor fi obligați să afișeze mesaje prin care românii din Italia vor fi informați că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României. Unitățile de alimentație publică și magazinele sunt obligate să ia măsuri de dezinfecție frecventă și să ia măsuri ca să evite aglomerarea de persoane în special la casele de marcat. De asemenea, sunt permise adunări cu sub 200 de participanți fără avizul DSP.

Încă două noi cazuri

În România au fost confirmate, până acum, 17 infecții cu coronavirus. Ultimele două, chiar luni seară. Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Buzău și un bărbat de 60 de ani din București. Cinci pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Cei 10 pacienți internați în continuare în în spitalele de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova au o stare generală de sănătate bună. Luni nu a fost confirmat niciun caz nou.

Sunt în carantină instituționalizată 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid – 19. Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Au fost prelevate și analizate 1.010 probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecția cu coronavirus ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 995 au ieșit cu rezultat negativ. Au fost înregistrate, de asemenea, 18 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, în care sunt cercetate 26 de persoane.

About Post Author