„Șah geopolitic” la CJ Timiș. O carte a lui Mihail Neamțu aprinde disputa USR–AUR

Publicat:

Lansarea unei cărți semnate de deputatul AUR Mihail Neamțu, găzduită duminică în Palatul Administrativ, stârnește controverse. USR acuză „propagandă pro-rusă” și cere anularea evenimentului, în timp ce CJT precizează că nu este organizator, iar sala folosită nu este Sala Revoluției, ci cea Multifuncțională.

Filiala AUR Timiș a anunțat pentru duminică, 28 septembrie, lansarea volumului „Șah însângerat. Tragedia Ucrainei, gâlceava ideologiilor și secretele marilor puteri”, semnat de deputatul Mihail Neamțu. Evenimentul în Sala Multifuncțională a CJ TImiș și este prezentat de organizatori drept „o dezbatere despre geopolitică, confruntarea ideologiilor și drama războiului din Ucraina”.

- Publicitate -

Lansarea are loc chiar în ziua în care în Republica Moldova sunt alegeri și a stârnit o reacție dură – e drept că puțin întârziată – a USR Timiș. Deși evenimentul este popularizat pe rețelele sociale de câteva zile, doar sâmbătă seară USR și-a adus aminte că ar fi cazul să bată obrazul șefilor social-democrați și liberali ai CJ Timiș. Plus că au citit un pic în diagonală și descrierea lansării.

„Este o insultă adusă memoriei timișorenilor care au murit pentru libertate.  USR solicită anularea imediată a acestui eveniment și un angajament ferm că Sala Revoluției și instituțiile Timișului nu vor fi niciodată folosite pentru a legitima politicile agresive ale Rusiei. Timișoara și Timișul au plătit cu sânge pentru libertate. USR nu va accepta ca simbolurile noastre să fie folosite de promotorii Rusiei, ai autoritarismului și ai minciunii”, se precizează în comunicat.

CJ Timiș: AUR a făcut o cerere, conform regulamentului

Consiliul Județean Timiș a replicat și el, tot sâmbătă seară, cel mai bun moment pentru lupte politice fără miză majoră.

„Evenimentul are loc în baza unei cereri depuse pentru folosirea acestui spațiu public de către consilierii județeni ai formațiunii AUR, un partid care are cinci reprezentanți în cadrul CJT. Este dreptul fiecărui grup politic reprezentat electoral să solicite folosirea spațiilor publice în condițiile regulamentului. Acest lucru nu înseamnă că instituția validează conținutul evenimentului. De altfel, lansarea de carte va avea loc în Sala Multifuncțională, nu în Sala Revoluției. CJ Timiș se delimitează ferm de conținutul volumului sau opiniile autorului (…) Facem apel la calm și la responsabilitate politică. Discuțiile publice trebuie purtate pe fond, nu pe zgomot și spectacol. Reamintim că Palatul Administrativ nu trebuie să fie scenă pentru jocuri politice. Aprobarea folosirii unei săli nu echivalează cu asumarea ideilor promovate de unii autori”, a transmis Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Sala Multifuncțională a CJ Timiș a găzduit, de-a lungul timpului, pe lângă plenuri, conferințe, concerte sau proiecții de film, dar și întâlniri politice ale PSD și PNL, cu siguranță.

Neamțu e cu „recidivă” în Multifuncțională

Și, dacă vrem să respectăm adevărul istoric, Mihail Neamțu nu e la prima lansare în Multifuncționala de la CJ Timiș.

În 2022, când încă nu trecuse la AUR, el a fost invitat, alături de Adrian Papahagi, la un eveniment denumit „Conferințele de la Timișoara”. Cei doi au lansat atunci volumul „Geneză și Înviere. Cum citim azi Biblia?”.

Evenimentul era organizat de Clubul Marile Cărți, Consiliul Județean Timiș și Biblioteca Județeană Timiş. Azi, USR vorbește despre un eveniment care „rescrie istoria în favoarea Kremlinului”, în timp ce AUR Timiș îl prezintă ca pe o „seară de reflecție asupra adevărului istoric și viitorului Europei”. Protagonistul și ideile lui sunt aceleași.

 

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img