S-a deschis circulația pe tronsonul Măcin – Constructorilor, parte din Inelul IV

Inelul IV

A fost deschisă circulația pe str. Măcin – Constructorilor, cu racord la strada Demetriade. Este vorba despre o legătură complet nouă între nordul și nord-estul Timișoarei. Șantierul a început în… 2015.

Tronsonul str. Măcin – str. Constructorilor, din Inelul 4, este gata, după lucrările care au început în 2015. Drumul cu o lungime de circa doi kilometri are două benzi, câte una pe sens, piste de biciclete, la nivel separat cu trotuarul, și trotuar pe secțiunea rezidențială. Pentru prima dată, accesul pietonilor este posibil în zonă, în condiții de siguranță. Există, de asemenea, un gard separator pentru Pădurea Verde. Din zonă au fost curățate și rampele clandestine de deșeuri.

„Inelul 4 reprezintă una dintre marile provocări, dar și una dintre marile oportunități pentru mobilitatea timișoreană și interconectarea periurbanului. Închiderea Inelului 4 Nord va rezolva o parte a traficului care vine din Dumbrăvița și aglomerația de pe Sever Bocu(…) Lucrăm și la documentația pentru completarea Inelului 4 Nord, legătura dintre Sever Bocu și Grigore Alexandrescu, prin strada Armoniei, și la documentația pentru Inelul 4 Est, care va lega Pădurea Verde de Calea Buziașului, la sensul giratoriu de la AEM. Scoaterea traficului greu din oraș sau mutarea lui pe acest inel este unul dintre obiectivele noastre pe următorii ani”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Șantierul pe acest tronson de drum a început în 2015 și avea o durată estimată de opt luni. Între timp, lucrările au fost oprite pentru o lungă perioadă, fiind reluate abia anul trecut. Valoarea contractului de execuție a fost de 7,59 milioane de lei, cu TVA, iar executantul a fost SDM.

About Post Author