Proiectul cu turn de belvedere de la Liceul de Arte, din nou în dezbatere publică
Vreți sau nu turn de belvedere și clădiri moderne la Liceul de Arte? E momentul să vă spuneți părerea public. Primăria organizează, din nou, o dezbatere publică pe marginea proiectului dezvoltatorului clujean care deține proprietatea.
Dezbaterea publică are loc miercuri, 13 noiembrie, de la ora 14, în sala de şedinţe a CL Timișoara. Cei interesaţi să ia cuvântul se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, până în marți, 12 noiembrie, ora 10. PUZ-ul pentru investiția imobiliară de la fostul liceu israelit / de arte plastice a fost retras de pe ordinea de zi a ultimului plen al CL, după ce unii consilieri locali au spus că nu sunt îndeajuns de informați ca să voteze. „Nu au citit proiectul, trecem peste asta. Niciodată nu am cerut vot orbește (…) Am considerat că e mai bine să fie toți cu sufletul împăcat, să-l retrag. Voi organiza pentru consilierii locali, ce dezbatere publică, a treia oară să fac? Mă mai gândesc, poate facem”, declara Nicolae Robu, după plen.
A treia dezbaatere publică
Întâlnirea cu aleșii locali a avut loc, iar acum e programată și dezbaterea publică pe care Robu nu era sigur că vrea s-o mai organizeze. Proprietarul terenului de la fostul liceu de arte este un dezvoltator din Cluj care încearcă de doi ani să treacă PUZ-ul prin plenul consiliului local. Potrivit proiectului, în clădiri „pot coexista servicii comerciale și sociale, în special la nivelele inferioare, culturale, locuințe colective sau servicii hoteliere”. Pe cel puțin 10% din suprafața întregului teren, care are peste 8.500 mp, vor fi făcute spații verzi și „se va realiza și o terasă verde, deasupra spațiilor comerciale de la etajul 1”. La finele lucrărilor ar urma să fie modernizate și străzile din zonă: 20 Decembrie 1989, CD Loga, Mihai Eminescu și Patriarh Miron Cristea.
Clădirea e goală de șase ani
Cei de la Studium Green, care au cumpărat de la Fundația Caritatea întregul ansamblu, susțin că școala evreiască și internatul nu vor fi dărâmate. Ele vor deveni spații pentru o galerie de artă contemporană, un centru pentru tinerii profesioniști din artă și arhitectură și un muzeu al comunității evreiești. Proiectul este rezultatul unei competiții internaționale jurizate de reprezentanți ai PMT, ai Direcției pentru Cultură, arhitecți de la OAR și un arhitect internațional, fiind câștigată de Claudiu Ionescu, care și-a terminat studiile chiar la Timișoara. Clădirea fostului liceu este goală de șase ani, de când PMT a decis să nu mai plătească 30.000 de euro chirie lunară către Fundația Caritatea. În octombrie 2016, CL Timișoara a votat în favoarea neexercitării dreptului de preemțiune pentru cele două imobile, pentu care se cereau 5 milioane de euro.