Primul vindecat de COVID – 19 care a donat plasmă la Timișoara: Vreau doar să ajut

plasmă

Primul pacient vindecat de COVID 19 a donat plasmă de convalescent, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timişoara. Tânărul, care este donator de sânge de mai mult timp, a venit voluntar, pentru a ajuta alți oameni să treacă peste această boală.

Cosmin Alexandru Morărescu a fost tratat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara şi a fost declarat vindecat la jumătatea lunii aprilie. Acum, este primul donator de plasmă pentru tratarea unor bolnavi. „Îl consider un gest ude omenie şi grijă faţă de aproape. Eu aşa îl văd, nu ca pe un eroism. De fapt, ajutăm. Nu am făcut eforturi supraomeneşti. Vreau doar să ajut şi alţi oameni, care sunt în nevoie”, spune Cosmin.

„Gestul său este, cu adevărat, unul eroic. În ciuda suferinţei prin care a trecut, fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2, temându-se pentru viaţa lui, cât a fost internat, acum a vrut să vină în sprijinul altor oameni. Îi mulţumim mult”, a declarat, la rândul ei, Rodica Lighezan, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara.

Plasma colectată va fi testată în Laboratorul Central de Referință de la INHT București. După ce va fi declarată sigură pentru transfuzie, ea va fi administrată unui pacient internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Timișoara este unul dintre orașele unde pacienții vindecați de COVID-19 pot dona plasmă pentru a ajuta pacienții cu coronavirus, alături de Iași și București. În mai multe țări, cele mai grave cazuri de COVID-19 au fost tratate cu plasmă de la pacienți recuperați, bogată în anticorpi. Pacienții vindecați pot contacta centrele de transfuzie sanguină, în vederea programării pentru donare. Centrul de Tranfuzie Sanguină Timișoara se află lângă Spitalul Județean, pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, iar datele de contact se găsesc aici.