Pregătiri de 2021 la Operă: Primăria repară fațada, Ministerul Culturii schimbă mocheta

palatul culturii

Cu mai puțin de un an și jumătate înainte ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, autoritățile și-au amintit că există Palatul Culturii. Primăria dă drumul lucrărilor la fațadă, iar Ministerul Culturii a găsit și el ceva de făcut.

În 2 octombrie, Primăria Timișoara a semnat contractul pentru reabilitarea fațadei Operei Române. Se întâmplă la trei ani și jumătate de la prima licitație, câștigată la doar 750.000 de lei, cu termen șase luni, de SC Alex-Dia Construct SRL. Intervenția nu nu avea aviz de la Ministerul Culturii, iar procedura a fost, în cele din urmă, anulată. Acum, aceeași societate comercială a câștigat a doua licitație pentru „Execuția lucrărilor (PT+ execuție) – Lucrări suplimentare pentru reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Culturii Timișoara – Piața Victoriei HCL 286/2008 – Reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Cultural Timișoara”. Suma este însă mult mai mare: 4,64 milioane de lei, cu TVA, iar durata de execuție este de un an.

Începe șantierul la Operă

Constructorul va face și lucrări de consolidare, prin injectarea fundațiilor din exterior cu rețete care să conțină lapte de ciment și silicat de sodiu, va reface hidroizolația de la terasa arcului, va realiza schele și copertine provizorii. De asemenea, se vor face și investigații pentru studierea pietrei, a mortarelor și cărămizilor. Potrivit aceluiași caiet de sarcini, „execuția și proiectarea se vor face concomitent, astfel proiectul tehnic se va completa sau finaliza pe parcursul execuției lucrărilor”.

Între timp, ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz, a vizitat și el Timișoara, la finele săptămânii trecute. Însoțit de secretarul de stat Ion Ardeal Ieremia, Breaz s-a întâlnit cu managerul Teatrului Național, Ada Lupu Hausvater, și cu noul director al Operei Române, Cristian Rudic. Fiindcă 2021 este prea aproape, iar o reabilitare completă a interiorului Palatului Culturii ar presupune un șantier de lungă durată, ministrul Breaz a propus o investiție rapidă. Este vorba despre schimbarea mochetei și a tapițeriei scaunelor. Nu se știe cât ar putea costa, dar se fac calcule, și nici când ar veni banii.

Ministrul Culturii „are încredere” că anumite clădiri vor fi restaurate

Breaz și Ieremia au avut o întâlnire și cu șeful CJ, Călin Dobra. „S-au abordat aspecte legate de desfășurarea proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Un alt subiect al discuției s-a axat pe radiografierea proiectelor aflate în derulare, gestionate de CJ Timiș și Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului (INP). Cu acest prilej, ministrul Valer-Daniel Breaz, și-a exprimat încrederea că toate aceste proiecte comune vor fi duse la îndeplinire și, în cel mai scurt timp, anumite clădiri-simbol de patrimoniu din Municipiul Timișoara vor fi restaurate”, transmit reprezentanții Ministerului Culturii.

INP a scos la licitație chiar în aceste zile „servicii de proiectare pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice, respectiv studii de fundamentare și documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade”. De asemenea, urmează să fie emisă o hotărâre de guvern privind viitorul Muzeu al Revoluției, din fosta garnizoană din Piața Libertății.

About Post Author