Podul Jiul „vrea” mai mulți bani. Plenul CL a aprobat actualizarea costurilor

jiul

Podul Jiul ar urma să coste peste 24 de milioane de lei, iar șantierul e prevăzut să dureze un an și jumătate. Ce nu se știe este când ar putea să înceapă efectiv lucrările.

Un an și jumătate se va lucra la noul pod peste Bega din dreptul străzii Jiul. Dar nu se știe când va fi deschis șantierul. Reprezentanții primăriei se chinuie de ani buni cu documentația, iar acum au decis că valoarea estimată a investiției crește la 5,1 milioane de euro. Se lucrează încă la acte.

La aproape doi ani de când au fost aprobate studiul de fezabilitate și devizul general pentru Podul Jiul, consilierii locali au actualizat valoarea lucrării. Devizul general a ajuns la 24,35 milioane de lei. Suma votată în 2018 era de 22,7 milioane de lei.

Creșterea este, parțial, rezultat al OUG 114/2018, potrivit căreia salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 3.000 lei lunar în cazul angajatorilor care desfășoară activități în sectorul construcții, dar și al Legii 50/2019 a bugetului de stat – care schimbă cota contribuției asiguratorii pentru muncă. De asemenea, procedura de expropriere pentru unele construcții care stau în calea podului costă și ea. Este vorba de suma de 341.230 lei, care „acoperă” bazinul de înot, platforma betonată pentru plajă și terenul de handbal cu tribune. Acestea sunt în proprietatea unei firme private.

Ar trebuie să fie gata într-un an și jumătate

Podul Jiul, al cărui proiect este făcut de VCE Vienna Consulting Engineers SRL, va avea patru benzi, trotuare și piste de biciclete pe trotuare, pe ambele părți. Nu va fi unul foarte sofisticat și, de aceea, spunea la un moment dat primarul Timișoarei, nici nu va costa foarte mult. Podul va avea o lungime totală de 118,18 ml (pod + rampe + longitudinale), racorduri stradale, și o lungime efectivă de 40,60 ml. Lățimea podului va fi de 25,70 ml. Gabaritul navigabil asigurat este de 4,30 ml, se mai arată în indicatorii tehnico-economici. Durata de execuție estimată de proiectanți este de 18 luni.

About Post Author