Patru zile de caniculă și nopți cu peste 20 de grade

caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de caniculă şi disconfort termic. Aceasta este valabilă în toată țara, până duminică seară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 august, ora 12 – 11 august, ora 20, valul de căldură se va extinde. La amiază, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade, mai ridicate spre 35 – 37 de grade, joi (8 august) local în sud şi est, vineri şi sâmbătă (9 şi 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie şi podiş. În intervalul menţionat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe Litoral şi în Dealurile de Vest.

About Post Author