24 octombrie 2020

Parcarea etajată din Badea Cârțan caută constructor. Ar costa peste 4,3 milioane de euro

Badea Cârțan

Primăria Timișoara scoate la licitație construirea parcării supraetajate din zona Badea Cârțan. Aceasta se va face în curtea fostului sediu al STPT, la MultipleXity.

În decembrie 2019, consilierii locali au fost de acord cu o parcare de patru etaje + etaj retras pe Bd. Take Ionescu, pe terenul SPTP, în curtea viitorului MultipleXity. În luna august a fost emisă autorizația de construire. Acum, PMT scoate la licitație execuția.

Contractul vizează „realizarea unei parcări cu parter și 4 nivele pentru autovehicule mici, un etaj retras pentru birouri și un spațiu de închiriat pentru alimentație publică, amplasarea unui totem, amplasarea de panouri de informare pe clădire și realizarea unei împrejmuiri între muzeul de transport și spațiul destinat parcării”. Parcare va avea barieră, iluminat și spații verzi. Termenul de realizare este de 27 de luni, din care trei pentru proiectul tehnic.

Prețul maxim estimat al lucrării este de 21,04 milioane de lei, cu TVA, adică 4,3 milioane de euro. Ofertele pot fi depuse până în 9 noiembrie.

1 thought on “Parcarea etajată din Badea Cârțan caută constructor. Ar costa peste 4,3 milioane de euro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: