Nume noi pe lista PNL pentru CL Timișoara. Pe locul trei, Raul Ambruș

raul ambruș

Liberalii „atacă”, în septembrie, CL Timișoara cu o echipă din care fac parte, pe locuri eligibile, și nume doar în aparență noi. Unul dintre ele este cel al lui Raul Ambruș, care este pe poziția a treia și care este pentru prima dată în postura de a ocupa o funcție publică.

„Am decis să candidez la Consiliul Local Timișoara ținând cont de modul radical în care Timișoara s-a schimbat sub guvernarea locală PNL. Timișoara este un oraș frumos, dinamic, atractiv pentru tineri, atât pentru studii sau dezvoltare profesională, cât și pentru timpul liber. Investițiile din ultimii 8 ani de administrație liberală au crescut atractivitatea acestui oraș. Timișora începe să aibă un sistem medical performant și o infrastructură de nivel european, lucruri de care ne bucurăm cu toții. Îmi doresc să contribui la această creștere”, a scris Raul Ambruș, pe Facebook.

Tânărul liberal este născut la Lugoj, unde a intrat în politică la 18 ani. A fost președinte al organizației de tineret PNL Lugoj, iar apoi a venit la Timișoara, unde a urmat cursurile Universității Politehnica. Raul Ambruș este inginer, este manager al unei societăți private și, pe plan politic, este președintele organizației de tineret a PNL Timișoara.

PNL a avut, în mandatul 2016-2020, 12 consilieri locali la Timișoara. Lista pentru alegerile din 27 septembrie îi are, pe locurile potențial eligibile, pe Dan Diaconu, Cătălin Iapă, Raul Ambruș, Simion Moșiu, Lorenzo Barabas, Adrian Lulciuc, Ștefan Sandu, Daniela Mariș, Lucian Căldăraru, Cosmin Tabără, Cristian Miclăuș, Vasile Vesa, Grigore Grigoroiu, Alin Sîrbu și Adrian Colhon.

About Post Author