Nicolae Robu, mincinos sau uituc? Spune că n-a fost chemat la deschiderea TM2023, dar are invitație de o lună

nicolae robu

sursă imagine: captură video, podcastul „Pe corso”

Fostul primar Nicolae Robu pare că minte fără să clipească. S-a plâns că n-a fost invitat la deschiderea TM2023, informația a ajuns la viceprimarul Cosmin Tabără. Acesta a făcut-o publică și a picat și el prost. Robu a fost invitat de acum o lună, dar n-a binevoit să răspundă invitației.

Fostul primar Nicolae Robu a declarat, într-un podcast transmis pe pagina sa de Facebook, că nu a fost invitat la deschiderea TM2023.

„Nu am fost invitat, pentru că bădărănismul și proasta creștere a acestor oameni întrec orice limite. Eu am asumat candidatura, primarul Ciuhandu a avut inițiativă creării Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, în 2011. Sunt membru fondator. Am fost anunțat că se creează asociația, în ideea unei candidaturi, și, din postura de atunci, a rector al Universității Politehnica Timișoara, am agreat să fiu membru fondator”, a spus Robu.

Tabără: O mare greșeală a organizatorilor

Declarația, gravă în sine, din punct de vedere al diplomației, a fost preluată de viceprimarul Cosmin Tabără.

„A nu-i invita la deschiderea oficială a Capitalei Cultural Europene pe cei care au avut un rol determinant în obținerea acestui titlu este o mare greșeală (…) Este momentul, așa cum am spus în dese rânduri, ca această manifestare să lase la o parte disputele politice. Că e vorba despre Nicolae Robu, Simona Neumann, Lia Lucia Epure sau alți oameni reprezentativi ai orașului, care au devenit «oponenți», neinvitarea lor arată o lipsă de responsabilitate politică și administrativă, pentru că acest titlu este al Timișoarei și nu al cuiva personal. Departe de mine gândul de a-l apăra pe Nicolae Robu, care în ultimul timp a avut manifestări care îl discreditează la adresa mea, dar aici este vorba despre onoare și respect pentru Timișoara”, a notat, duminică, acesta.

Robu a fost invitat încă din 17 ianuarie, dar n-a catadicsit să răspundă

Reacția PMT a venit prompt și cât se poate de oficial. Practic, Nicolae Robu minte fără pic de jenă. Iar cei care se ocupă de organizarea evenimentului pot să și probeze.

„În urmă cu o lună, Centrul de Proiecte l-a invitat pentru a fi parte din momentul de recunoștință ce va rula în seara deschiderii, în care ne vom aminti de toți cei care au contribuit la proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Inițial, acesta a confirmat că va participa la filmări, apoi s-a răzgândit din motive care nu ne-au fost comunicate. În 17 ianuarie, Primăria Timișoara i-a adresat invitația de a participa la evenimentul de deschidere, însă până acum nu am primit nicio confirmare că va accepta această invitație (…) Atât locul său în sală, cât și cel al Simonei Neumann sunt rezervate”, a transmis PMT.

Și, pentru ca lucrurile să fie clare, aceeași sursă precizează și că nu e prima dată când Nicolae Robu e invitat la evenimente organizate de PMT, însă nu răspunde la invitații. A fost și cazul aniversării a 30 de ani de la înfrățirea orașelor Timișoara și Karlsruhe. Atunci, a răspuns invitației doar fostul primar Gheorghe Ciuhandu, care a confirmat și prezența la deschiderea TM2023.

Cum și cât a verificat Cosmin Tabără informația furnizată de Nicolae Robu printre propriii colegi de pe CD Loga 1 e alt subiect de discuție. Cert este că fostul edil-șef a fost prins, de această dată, cu cioara vopsită. La deschiderea TM2023 sunt așteptați oficiali din 41 de țări.

About Post Author