Muzeul Național de Artă Timișoara, partener instituțional al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO

filip petcu

foto: Arhivă, expoziție din Muzeul Național de Artă

Muzeul Național de Artă Timișoara a dobândit statutul de partener instituțional al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO în domeniile culturii, educației interculturale, în promovarea diversității și a patrimoniului cultural. MNArT a trecut printr-o evaluare făcută de cinci experți.

Muzeul Național de Artă Timișoara este singura instituție culturală din Timiș care care este oficial partener instituțional al CNR UNESCO. „Reprezentând o formă de susținere și confirmare, acest parteneriat statutar strategic aduce un plus de valoare imaginii și activității muzeului și încununează eforturile echipei noastre în promovarea culturii. Dinamica recentă a MNArT este evidențiată în proiectele dedicate patrimoniului național și internațional, iar eforturile echipei noastre au fost concretizate în elaborarea și expunerea unor proiecte relevante de patrimoniu și de artă contemporană”, spune Filip Petcu, directorul MNArT.

Sub „umbrela” statutului de partener instituțional CNR UNESCO, Muzeul Național de Artă Timișoara va organiza, în perioada următoare, mai multe expoziții dedicate unor mari artiști precum: Paul Neagu, Oskar Szuhanek, Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Romul Nuțiu, Suzana Fântânariu, Ciprian Radovan și alții.

Dosarul depus de MNArT a fost evaluat de patru experți desemnați de Asociația Comunelor din România și de Uniunea Consiliilor Județene din România, dar și de un reprezentant al Conmisiei Naționale a României pentru UNESCO. „Cea mai apreciată candidatură a fost cea a Muzeului Național de Artă din Timișoara, care a obținut 125 de puncte, maximul ce putea fi acordat”, spune, la rândul lui, Codrin Taut, reprezentant CNR UNESCO.

Calitatea de Partener Instituțional al CNR UNESCO este valabilă pentru o perioadă de trei ani.

About Post Author