Ministrul Transporturilor îl contrazice pe Robu. La întâlnirea cu primarii AVE s-a discutat inclusiv despre autostrada spre Belgrad

ave

Timișoara este singurul oraș din Alianța Vestului care nu a avut reprezentant la întâlnirea de la Cluj cu ministrul Transporturilor. Primarul Nicolae Robu spunea că nici de la Arad n-a mers nimeni, pentru că se discutau probleme care privesc Clujul și Oradea. Sunt sau nu de importanță drumul de legătură Autostrada A1 – DN69 sau Autostrada Timișoara – Moravița?

„Ministrul Lucian Bode a avut o întâlnire de lucru vineri, 14 februarie, cu Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, şi Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, primari care sunt membri ai Alianței Vestului precum și cu reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Cluj. În cadrul întâlnirii au fost prezentate stadiile în care se află proiectele de infrastructură prioritare pentru dezvoltarea Vestului României, precum și soluțiile ce pot fi implementate pentru accelerarea realizării acestora”, sună, sec, comunicarea venită din partea Ministerului Transporturilor.

Vă reamintim, Alianța Vestului a fost parafată la Timișoara și este încă în procedură juridică de înființare. Teoretic, sediul AVE este în Primăria Veche din Piața Libertății, iar primul președinte ar trebui să fie Nicolae Robu. Același Nicolae Robu care n-a mers la întâlnirea de la Cluj.

Sunt importante legătura la A1 și autostrada spre Belgrad?

Nu a fost o acțiune AVE, de fapt, că era numai zona de interes pentru Oradea – Cluj (…) Ce știu eu este că s-a discutat, la Ministerul Transporturilor, să se anunțe obiective de importanță majoră pentru Cluj și Oradea, în prezența ministrului Transporturilor. Am fost invitat, a fost invitat și colegul Falcă, dar noi nu existăm juridic încă. Nu m-am dus, pentru că vom avea o acțiune în oglindă la Timișoara, în prezența domnului ministru. Evident, și eu îi invit pe colegi, dacă vor să vină și ei. În mod sigur vom fi prezenți eu și colegii arădeni, Gheorghe Falcă și Cătălin Bibarț”, declara, tot vineri, 14 februarie, Robu.

Potrivit Ministerului Transporturilor însă, printre temele abordate în discuția cu cei trei primari AVE prezenți s-au numărat și două de interes maxim pentru Timișoara. Este vorba despre drumul de legătură A1 Arad – Timișoara – DN69 și autostrada Timișoara – Moravița! Două teme despre care Nicolae Robu a vorbit destul de des.

Iată ce spunea edilul în ianuarie: „Am avut o discuție cu directorul DRDP, Horațiu Simion, să văd ce se mai întâmplă cu cele 3 obiective: centura sud, noul racord la autostrada de la Sânandrei si autostrada Timișoara – Beograd, care, sper eu, va cuprinde și o mare parte din tronsonul de centura vest. S-a primit o comunicare cu sumele care sunt alocate (…) Proiectele sunt gestionate de CNAIR, companie cu care vom avea o relație foarte puternică”.

Ministrul Bode felicită AVE

„Sunt aici alături de dumneavoastră, cei care au înțeles că, pentru dezvoltarea întregii regiuni, este foarte importantă colaborarea. Ca prim pas ați realizat această Alianță a Vestului. Practic, prin această construcție instituțională, ați demonstrat că proiectele importante precum cele din zona infrastructurii pot fi realizate prin cooperarea tuturor unităților administrative, care sunt interesate în realizarea lor, în colaborare cu cei ai CNAIR sau CFR Infrastructură (…) Pentru zona dumneavoastră avem multe proiecte, care din păcate în ultimii ani au fost blocate din diverse motive. Pot să spun că acum avem soluțiile, inclusiv cele de finanțare”, a spus ministrul Lucian Bode.

Declarația a fost făcută la finele întâlnirii de la Cluj. Cea la care primarul Timișoarei nu a mers – și nu a trimis niciun reprezentant – pentru că temele priveau mai ales Clujul și Oradea.

About Post Author