Mici, pepeni și voie bună. Vânzătorii de lubenițe din Badea Cârțan, mutați în Piața Traian

Gata cu vânzarea de pepeni pe trotuare sau în parcarea din Badea Cârțan. Comercianții care n-au loc la mese vor fi mutați în Piața Traian. În oraș vor apărea, de altfel, zeci de standuri cu lubenițe și pepeni galbeni.
În urmă cu aproape două săptămâni, Primăria Timișoara anunța că așteaptă, din partea producătorilor, cereri pentru obţinerea avizului care să le permită să vândă pepeni în mai multe locuri din oraș. Amplasamentele, fiecare cu o suprafață de 6 metri pătrați, erau stabilite dinainte, iar lista lor poate fi văzută aici. Standurile, la care se pot vinde exclusiv pepeni verzi și galbeni, pot rămâne pe loc până în 30 septembrie.
Pe lista amplasamentelor găsite potrivite de primărie se găsește și Piața Traian. Acolo funcționează, din toamna anului trecut, un așa-numit târg de produse tradiționale, considerat, de primarul Timișoarei, „un început de punere în valoare a pieței”. Târgul este sub „umbrela” Piețe SA, care a trecut în raportul de activitate pe 2019 și faptul că a cheltuit 70.000 de euro cu organizarea lui. Banii au fost cheltuiți pentru confecționarea căsuțelor, a cabinei de pază și a scenei. De la acest târg a plecat și deja celebra interdicție de cântare a manelelor în spațiile publice.
E mai bine în Piața Traian, pentru că nu se blochează circulația
Acum, Piața Traian se „îmbogățește”: aici vor fi amplasate, în curând, în jur de 12 standuri ale vânzătorilor de lubenițe și pepeni galbeni. Marcajele au fost deja trasate cu vopsea galbenă pe pavaj. „Ca să nu se mai blocheze circulația în Badea Cârțan, mutăm în Traian comercializarea lubenițelor. În Cârțan se vor mai vinde pepeni doar pe mese, nu pe trotuare, nu pe spațiile de parcare. N-o să se mai blocheze acolo, n-o să se mai îngreuneze circulația”, ne-a explicat Ionuț Nasleu, șeful de la Piețe SA.
Piața Traian este unul dintre simbolurile Timișoarei. Cu zestrea sa de clădiri istorice, din păcate multe în paragină, ea ar putea fi un punct de atracție pe harta turistică a orașului. Primăria are, cel puțin la nivel declarativ, planuri de punere în valoare, dar concret nu s-a făcut mare lucru. Acum, potențialii turiști pot veni să doar mănânce un mic și, nu peste mult timp, pe post de desert, o felie de lubeniță.