Luptă în trei la USR Timiș, pentru Primăria Timișoara. Fritz, Szilagyi și Cadar, nu încă și Fălcoi

usr

USR are deja trei candidați în lupta internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Timișoara în 2020. Cel mai recent înscris este Alexandru Cadar, care a decis să facă anunțul chiar de ziua lui. Gheața a fost spartă de Dominic Samuel Fritz, urmat de Aida Szilagyi. Numele câștigătorului va fi anunțat pe 20 iulie.

Imediat după alegerile europarlamentare, la care USR a câștigat primul loc în Timiș, în filiala județeană s-a dat startul înscrierilor în competiția internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Timișoara în 2020. Înscrierile se pot face până pe 15 iunie. Urmează, în perioada 17 iunie – 18 iulie, campania internă. Pe 20 iulie, candidatul va fi stabilit în urma votului tuturor membrilor din filiala Timișoara.

Trei pentru o candidatură

Sunt 3 înscriși în cursa internă. Ultimul care a decis să intre în competiție este Alexandru Cadar. El și-a făcut publică intenția chiar de ziua lui, vineri, 14 iunie. Cadar a postat pe Facebook un filmuleț, însoțit de un text în care, la început, îi felicită pe ceilalți doi candidați. „De ce m-am hotărât să candidez? De ce acum, atât de târziu, când există deja un favorit incontestabil, intern și extern organizației și ar părea că jocurile sunt deja făcute? Pentru că, oricât mă străduiesc, nu pot să stau deoparte, îmi pasă prea mult de noi și de viitorul nostru comun și ar fi cam timpul să accept lucrul acesta. Pentru că o competiție fără competitori redutabili nu este o competiție în adevăratul sens al cuvântului”, a scris vicepreședintele USR Timișoara.

Favoritul despre care vorbește Cadar este Dominic Samuel Fritz, primul înscris în competiție. Cetățean german, el a stârnit o mulțime de reacții pozitive pe Facebook, în momentul în care și-a anunțat candidatura. „Gata cu «merge și așa». Gata cu pompierismul și heirupismul. Primăria Timișoara are nevoie de o reformă profundă. Majoritatea problemelor cu care se confruntă timișorenii sunt doar simptomul unor instituții disfuncționale (incapacitatea de a contracta o firma de salubrizare, de a avea un contract de deszăpezire la timp sau de a termina lucrările în Parcul Central fiind doar câteva exemple în acest sens) (…) vom stopa sifonarea și risipirea banilor publici în scopuri personale sau ale firmelor de partid. Începând cu un audit general al finanțelor primăriei și a societăților comerciale din subordine, vom introduce măsuri de transparență fără precedent și vom avea zero toleranță față de corupție”, a anunțat Fritz.

Al doilea candidat este chimista Aida Szilagyi, care mizează pe cartea ecologiei. „La fel ca voi toți, am nevoie de un spațiu armonios și civilizat, am nevoie de aer mai curat, doresc să trăiesc într-un oraș modern, vibrant, cosmopolit și cred că Timișoara are acest potențial (…) De profesie sunt inginer chimist, cu un master în chimia polimerilor și un doctorat în stadiul de finalizare în domeniul eco-eficienței. În ultimii 20 de ani am servit cauza dezvoltării durabile în calitate de formator, expert, manager de proiect sau promotor, în domenii precum: managementul mediului, gestionarea eficientă a resurselor și deșeurilor, combaterea schimbărilor climatice, ecoinovarea sau economia circulară”, a anunțat aceasta.

Din competiția internă a USR lipsește, momentan, cel despre care se spunea deja că-și va asuma misiunea de a-l trimite acasă pe Nicolae Robu. Este vorba despre senatorul Nicu Fălcoi, care anunțase, de altfel, că ia în calcul o eventuală candidatură. Fălcoi mai are la dispoziție o zi să se înscrie.

About Post Author