Constructor în insolvență, șantiere importante blocate. Campusul Lenau și „Ana Aslan”, în aer

Publicat:

Șantierele de la Campusul Lenau și Colegiul Național „Ana Aslan” au fost blocate după intrarea în insolvență a constructorului Ila Vorhaben. Primăria Timișoara analizează două variante pentru a relua cât mai rapid lucrările, însă termenele – mai ales la proiectul finanțat prin PNRR – sunt extrem de strânse.

„Primăria Timișoara analizează soluții legale pentru finalizarea investițiilor la Campusul Lenau și la Colegiul Național «Ana Aslan», după ce constructorul Ila Vorhaben a intrat în insolvență. Situația impune și o reevaluare rapidă a lucrărilor deja realizate și a celor rămase de executat, astfel încât șantierele să poată fi reluate cât mai rapid, cu impact cât mai redus asupra termenelor finale”, a anunțat PMT.

- Publicitate -

Sunt luate în discuție două variante. Prima constă în realizarea unei expertize tehnice și lansarea unei noi licitații pentru lucrările rămase. Totul ar dura circa un an. În cea de-a doua situație, lucrările ar putea fi preluate de un alt constructor, în regim de subcontractare, în condițiile prevăzute de lege și cu stabilirea unor noi termene de execuție.

Această a doua variantă a fost utilizată în trecut de municipalitate și la spitalul de copii, unde constructorul inițial a intrat în insolvență, iar lucrările au fost finalizate de o societate cu care acesta era în asociere.

La Lenau ar fi trebuit să fie gata acum… 10 zile

La Campusul Lenau trebuie finalizată prima jumătate a fațadei corpului B și execuția celei de-a doua jumătăți. Mai sunt de amenajat curtea interioară, de făcut finisaje interioare, de pus gresie pe treptele de la intrare, de aplicat tarta și covor PVC. La Colegiul Național „Ana Aslan” au fost finalizate structura și montajul șarpantei, au fost desfăcute pardoselile, iar instalațiile termice, sanitare și electrice sunt realizate în proporție de aproximativ 50%.

Ila Vorhaben a semnat contractul pentru ultimele lucrări de la Campusul Lenau în octombrie 2024. Acestea aveau o valoare de 3,6 milioane de lei și totul ar fi trebuit finalizat la 11 noiembrie 2025.

Șantierul a început de fapt în 2019, dar s-a lucrat în hopuri. Întâi au fost vestigii.  Apoi, primăria nu a avut bani, iar ulterior administrația locală a decis să modifice proiectul pentru fațada noii școli, spunând că astfel îmbunătățește performanța energetică.

La „Ana Aslan” se pot pierde banii din PNRR

La Colegiul „Ana Aslan” e un pic mai complicat, pentru că lucrările sunt finanțate din PNRR și, conform panoului de identificare de la intrarea în școală, ar trebui finalizate în februarie 2026.

Asocierea Ila Vorhaben – Lombrea A – Elektrotechnik Întreprindere Individuală – Somial Construct SRL a câștigat licitația în octombrie 2024, dar lucrările efective au început abia în mai 2025. Prețul la care trebuiau executate acestea este de 6,3 milioane de lei, fără TVA.

Aici urmează să fie modernizate 13 săli de clasă, 5 laboratoare, 3 cabinete școlare, sala de sport, biblioteca, precum și laboratoarele medical și psihologic. Va fi creată, de asemenea, o cale suplimentară de evacuare în caz de incendiu. Cei peste 400 de elevi au fost mutați temporar la Liceul Tehnologic de Vest.

Ila Vorhaben a intrat oficial în insolvență pe 4 noiembrie, lăsând în urmă două șantiere deschise și sute de elevi relocați. Municipalitatea trebuie acum să repare ceea ce constructorul n-a dus la capăt și să decidă dacă pornește de la zero o nouă licitație sau dacă lucrările sunt „salvate” de o firmă asociată. 

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img