La 17 ani, a furat o mașină, iar seara a fost lovit de alta. În timp ce fugea de polițiști
Un tânăr de 17 ani a ajuns iar după gratii, de unde de abia scăpase. Asta, după ce a furat o mașină, s-a plimbat cu ea toată ziua, iar seara a fost prins beat de polițiști. Și nu e tot.
Un adolescent de 17 ani a fost „eroul” unei povești incredibile la Timișoara. Recent eliberat de după gratii, unde ispășise o condamnare pentru furt, sâmbătă, el a „subtilizat” o mașină de pe strada Eternității, în zona de sud a Timișoarei. A plecat la plimbare și, pe seară, a fost văzut de polițiștii care îl căutau de ore bune. Era pe strada Amurgului, în zona de nord a orașului, unde ajunsese după ce lovise alte două mașini.
Adolescentul a coborât din autoturismul furat și a luat-o la fugă, încercând să scape. N-a ajuns foarte departe, cu polițiștii oricum pe urmele lui, pentru că a fost lovit de o mașină, pe Calea Aradului. El a fost rănit ușor și a fost dus la spital, pentru investigații. Primul „rezultat”: o alcoolemie de 0,74 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Acum, tânărul are dosar penal pentru mai multe fapte. (sursa foto: Facebook/ Info Trafic jud. Timiș)