În Parcul Justiției se schimbă iluminatul public. Nu sunt bune panourile fotovoltaice de pe vremea lui Robu

Timișorenii se plâng de luni bune de bezna din Parcul Justiției, aflat la doi pași de primărie. Fără nicio reacție însă, din partea administrației locale. Aceasta anunță acum că renunță la panourile fotovoltaice montate în 2015, despre care spune că nu sunt eficiente.
Nu mai departe de finele lunii august, când a avut loc Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor, spectatorii care au plecat spre casă după terminarea evenimentului au reclamat bezna din Parcul Justițeii. De fapt, pe aleile acestuia e întuneric de luni bune. Primăria n-a avut până acum o reacție oficial pe această temă.
De săptămâna viitoare însă, „încep lucrările pentru restabilirea iluminatului public în Parcul Justiției, prin modernizarea infrastructurii”. Practic, panourile fotovoltaice de pe cei 23 de stâlpi vor fi înlocuite cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică, „asigurându-se astfel un iluminat mai eficient pentru cetățeni”.
Vor lucra acolo echipe mixte de la STPT și Horticultura, care, într-o primă etapă, vor face săpături subterane pentru a verifica și repara rețeaua electrică de alimentare a stâlpilor, „în condițiile în care aceasta este foarte veche”. Ulterior, suprafețele cu gazon afectate de intervenții vor fi refăcute de Horticultura.
Va crește „siguranța în parc”
Parcul Justiției a fost refăcut în a doua jumătate a lui 2015, fiind redeschis publicului în luna decembrie a aceluiași an. A fost plantat gazon pe o suprafață de aproape 17.000 metri pătrați și au fost modernizați peste 1.500 metri pătrați de alei. Tot atunci au fost plantați și bulbii de lalele și narcise, fiind montat un sistem de irigare și cei 23 de stâlpi de iluminat fotovoltaici. Lucrările au avut o valoare totală de peste 2 milioane de lei, cea mai mare parte fonduri nerambursabile.
Actuala administrație susține că proiectul nu a fost bun și de aceea s-a decis înlocuirea sistemului de iluminat. „Susținem ferm utilizarea energiei regenerabile, dar proiectul de modernizare a Parcului Justiției realizat în urmă cu aproximativ șapte ani nu a fost deloc eficient, din păcate. Felinarele nu funcționau toată noaptea, bateriile care acumulau energia solară în timpul zilei nu susțineau sistemul tot timpul și chiar am avut situații în care au dispărut. Lucrările de modernizare pe care le facem acum asigură un iluminat public constant și contribuie la creșterea siguranței în parc”, explică viceprimarul Ruben Lațcău.
Panourile fotovoltaice care vor fi dezasamblate de pe stâlpii din Parcul Justiției vor fi depozitate la STPT, urmând să fie decisă destinația acestora. Lucrările vor dura aproximativ o lună.
Mai trebuie spus că, în 2017, Parcul Justiției a rămas în beznă, după ce au fost furați 21 din cei 23 de acumulatori ai stâlpilor de iluminat.