În Incuboxx, ca-n cuptor. Primăria cumpăra instalație de climatizare, dar mai durează
Clădirea de 4 milioane de euro a Primăriei Timișoara este, în această perioadă, un adevărat iad pentru cei care au ghinionul să lucreze acolo. Incuboxx nu are instalație de climatizare: cea veche s-a stricat, iar primăria speră să cumpere una nouă, poate chiar până la sfârșitul lunii. Până atunci, cere răbdare!
Instalația de climatizare din Incuboxx s-a stricat la jumătatea lunii iulie. De atunci, oamenii care lucrează în clădirea deținută de PMT se coc. La propriu! „Deși la sfârșitul lunii iulie s-a promis repararea instalației, am fost înștiințați că primăria nu va da curs acelei reparații. S-a ales varianta înlocuirii echipamentului, care se va realiza abia la sfârșitul lunii septembrie. Suntem câteva sute de persoane care lucrăm la temperaturi între 35 și 45 de grade. Ca de obicei, responsabilii politici se ascund în spatele termenelor legale și al perioadelor de concediu, deși este o urgență”, spune unul dintre angajații din Incuboxx.
Reparația nu prezenta garanție
Viceprimarul Farkas Imre explică de ce s-a optat pentru cumpărarea unei instalații noi și nu pentru repararea celei vechi. „În 17 iulie, chillerul de la Incuboxx, achizițonat în 2013, a încetat să funcționeze. În săptămâna următoare am solicitat intervenția companiei cu care avem contract de reparații și întreținere. S-au făcut probe și verificări, rezultând un cost de peste 10.000 de euro, cu impedimentul că această reparație nu garantează funcționarea în timp îndelungat a chillerului. Doar piesele de schimb ajungeau după comandă în aproximativ cinci-șase săptămâni. Fiind o achiziție cu risc, s-a ajuns la decizia de a achiziționa un aparat nou, care se poate monta și pune în funcțiune în timp mai redus. Am încrederea că la sfârșitul lunii sau cel târziu începutul lunii următoare totul va funcționa. Cerem răbdare și înțelegere”, susține Farkas.
Incuboxx, o „minune” cu probleme
Incuboxx a fost, de la bun început, o clădire cu probleme. Inaugurat în primăvara anului 2014, după o investiţie de aproximativ 4 milioane de euro, din fonduri europene, centrul IT&C a fost prezentat drept o minune a tehnicii. „Materialul acesta este folosit la clădirile unde trebuie să existe o reducere puternică a strălucirii. Este policarbonat multistrat, garantat 25 de ani de către fabricantul său din Elveţia. Costă cam 35% din cât ar fi costat dacă ar fi fost îmbrăcată în sticlă clădirea. Pe interior este alb, pe afară este albastru şi este tratat împotriva razelor ultraviolete. Reduce strălucirea şi asigură o bună izolare termică. Este o clădire inovativă”, spunea, la inaugurare, arhitectul Ioan Andreescu, unul dintre proiectanții imobilului.
Atât de inovativă este clădirea, încât, la scurt timp de la inaugurare, a început să plouă înăuntru. Apoi, după furtuna din septembrie 2017, o parte din imobil a fost efectiv „jupuită” de vânt, iar învelitoarea de policarbonat s-a făcut praf. Incuboxx a fost ultima mare lucrare realizată de Saiftim SA, firmă care a intrat în insolvență la câteva zile de la inaugurarea centrului. Printre acționari se numărau fostul deputat și ministru PSD Ovidiu Brânzan, dar și Bega Turism, a fraților Emil și Marius Cristescu. Principalul acționar era Victor Imobiliar Business Development. După terminarea Incuboxx, Saiftim a încasat cele 17,7 milioane de lei, contravaloarea lucrării, dar a „uitat” să-și plătească cei șase subcontractori.