Homer S.O.S., prima premieră a stagiunii la Teatrul Național Timișoara / FOTO

homer

Prima premieră a stagiunii 2020 / 2021 este și primul spectacol conceput și realizat în pandemie. Vorbim despre Homer S.O.S, după Iliada și Odiseea. E, de fapt, un spectacol-triptic realizat de regizorii Ion Ardeal Ieremia, Mihaela Lichiardopol și Sabin Popescu.

Homer S.O.S. este un spectacol început online, cu repetiții în fața calculatorului, continuate pe scenă, cu distanțare și măști de protecție. Cei trei regizori au construit acest „re-start” ca pe o poveste care desenează Antichitatea în tușele stilistice ale zilei de azi.

Iliada este o poveste despre mânie, iar episodul din Iliada, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, descrie un moment din sângerosul război troian. Odiseea văzută de Mihaela Lichiardopol este jurnal al negocierilor, al loialităților, trădărilor și al alianțelor. Odiseea este, deopotrivă, și o poveste de călătorie, o istorie a peregrinărilor lui Ulise, așa cum o spune episodul creat de Sabin Popescu.

Din distribuție fac parte: Claudia Ieremia, Paula Maria Frunzetti, Luminița Tulgara, Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Alecu Reus, Cristian Szekeres, Darius Zet, Raul Horn, Lucian Matei și Ilior Spătar (Iliada), Alina Ilea, Victor Manovici, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Mălina Petre, Iuliana Crăescu și Ana Maria Pandele Andone (Odiseea I) și Matei Chioariu, Laura Avarvari, Daniela Bostan și Roberta Popa (Odiseea II). Spațiul scenografic este semnat de Emil Bejenaru, light designul – lui Florian Putere, iar conceptul video și sonor îi aparține lui Sebastian Hamburger.

Premiera are loc vineri, 9 octombrie, de la ora 19, la Sala 2. Accesul se vor face cu asigurarea distanțării dintre spectatori. Purtarea măștii pe toată durata prezenței în interiorul Sălii 2 și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii. Biletele pot fi cumpărate online pe www.tntimisoara.com sau de la agențiile Teatrului Național (str. Mărășești nr. 2 și Parcul Civic).

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

About Post Author