„Greu de crezut” că TM2021 primește bani de la guvern în 2019. Ministrul Culturii face noi promisiuni

Timișoara 2023

foto: Arhivă

E pe cale să mai treacă un an în care proiectul TM2021 vede, de la București, praful de pe tobă. Ministrul Culturii, instalat de 3 săptămâni, va încerca, dar e destul de greu. Bogdan Gheorghiu spune că „nu avem voie să ratăm acest proiect”. Titlul a fost câștigat de Timișoara în 2016!

BMW, mașina oficială a TM2021


Asociația TM2021 a semnat, luni, un parteneriat prin care Automobile Bavaria Group devine partener unic de mobilitate al Capitalei Europene a Culturii 2021. „Este a doua oară când ne implicăm într-un proiect cultural de o asemenea anvergură și importanță. Timișoara este al doilea oraș din România care deține acest titlu și primul care l-a câștigat în urma unei competiții. Avem o prezență puternică aici, prin mărcile BMW, Mini și MAN și ne dorim să contribuim cât mai mult la succesul evenimentelor culturale locale”, spune Michael Schmidt, președinte Automobile Bavaria Group. Protocolul include 2 autoturisme pentru personalul TM2021, 25 de autoturisme de protocol invitați, conform unei programări, 2 autocamioane, 1 autocar cu șofer, microbuze transport persoane și transport marfă. Asigurările și combustibilul vor fi plătite de asociație.

Ministrul Culturii promite că discută la Finanțe

La ceremonia de semnare a parteneriatului a participat și Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii. Oficialul admite că unele lucruri sunt întârziate, dar face promisiuni! „Împreună cu factorii decidenți vom lua măsurile necesare pentru a grăbi unele lucruri care sunt ușor întârziate, nu vă ascund acest lucru. Avem și motive de îngrijorare din acest punct de vedere (…) Din ce știu, în ultimii trei ani s-a stat cam prost cu alocările bugetare, PSD nu prea a avut urechi pentru cererile făcute de TM2021 (…) Vă promit că voi avea o discuție cu Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, legat de rectificarea bugetară, și vom face eforturi susținute pentru a vă veni în sprijin (…) Nu avem voie să ratăm acest eveniment”, a declarat Gheorghiu.

Ce spune Ordonanța 42/2019

Vă reamintim, Timișoara a fost desemnată câștigătoare a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în septembrie 2016. La peste trei ani de la acel moment, un ministru recunoaște senin că sunt „ușoare” întârzieri și promite că face demersuri pentru a sprijini proiectul. În vara acestui an a fost adoptată OUG 42/2019, care stabilește cadrul de finanțare pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Guvernul și-a asumat, prin această ordonanță, credite de angajament de peste 54 de milioane de lei, prin finanțare multianuală. Anexa OG include investiții de 114,5 milioane de lei în mai multe obiective. Printre acestea, refuncţionalizarea fostei clinici de dermatologie de pe strada Mărășești, reabilitarea termică şi reamenajarea parţială a Palatului Culturii, reabilitarea sediului central al Bibliotecii Judeţene Timiş „Sorin Titel“ și reabilitarea Filarmonicii Banatul, pentru care suma prevăzută este de 77,5 milioane de lei.

Trebuie să avem răbdare

Ministrul Gheorghiu cere răbdare și, întrebat dacă TM2021 va primi bani în 2019, răspunde cam cu jumătate de gură. „Cu siguranță se vor face mai multe decât s-au făcut în ultimii trei ani. Trebuie să aveți răbdare să avem și comisarul de proiect. Vă promit că în maximum două săptămâni îl veți avea. Greu de crezut că TM2021 va primi în acest an bani de la minister. Suntem pe final de an, ne bazăm mai mult pe rectificare și pe alcătuirea bugetului pentru 2020. Dar vom încerca”, a declarat oficialul.

Ministrului Culturii i-a sărit în ajutor deputatul PNL Marilen Pirtea. „E stabilită o întâlnire la minister, între o echipă a TM2021 și reprezentanții Ministerului Culturii, să discute aplecat pe date și cifre, să vedem concret ce se poate face pe zona asta financiară, cât de repede. Este prematur să emitem acum soluțiile”, a spus acesta.

Finanțarea multianuală e soluția

Prematur, neprematur, discuțiile despre bani nu țin, până la urmă, de fiecare minister în parte. Ele își găsesc – sau nu – rezolvare la Ministerul Finanțelor. Iar ministrul Finanțelor poate fi chemat la discuții cât se poate de „aplecate” – și aplicate – de însuși premierul României. Când vine vorba despre un proiect atât de important pentru România, care va mai putea avea o capitală europeană a culturii abia după 2033, probabil că Ludovic Orban ar putea face puțină ordine. Până la urmă, e guvern PNL, iar primarul Timișoarei face parte din acest partid. Și nu e nimic ilegal, ci doar asumarea unui act normativ aflat în vigoare.

Una peste alta, cel mai optimist e Horațiu Rada, președintele Consiliului Director al TM2021. „Lucrurile sunt într-o fază înaintată, așteptăm rectificarea și sperăm să intrăm pe finanțare multianuală, care va conferi siguranță acestui proiect. Avem nevoie de finanțare multianuală, care să permită investiția în proiecte și să trecem de sincopa din perioada de început de an, până la aprobarea bugetului”, a declarat Rada.

About Post Author