Site icon Stiri de Timisoara

Ger până spre sfârșitul săptămânii. Va continua să ningă

ninsori

Iarna s-a instalat în vestul României și nu se dă dusă, cel puțin nu în această săptămână. Meteorologii au emis o informare de ninsori și vânt, care va expira miercuri. Gerul însă va continua.

Informarea meteo este valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10. ea vizează precipitații moderate și cantitativ, intensificări ale vântului.

Vor fi precipitații, mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în Banat și local în Crișana. În sudul Banatului, acestea vor fi moderate cantitativ (15-20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă. Trecător vor fi și ploaie sau lapoviță și se va depune polei.

În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare în extremitatea de vest a regiunii.

În intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în timpul nopților și dimineților.

Exit mobile version