Există proiectant pentru reabilitarea secției ATI de la „Victor Babeș”

Victor Babeș

A fost semnat contractul pentru proiectul tehnic de reamenajare a secțiilor ATI de la Spitalul „Victor Babeș”. Documentația trebuie să fie gata în 90 de zile de la emiterea ordinului de începere. Potrivit DALI-ului aprobat în 2021, șantierul propriu-zis ar urma să dureze un an și jumătate.

La finele anului trecut, Primăria Timișoara a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru reamenajarea Secției ATI de la Spitalul „Victor Babeș”. Valoarea maximă a contractului era de puțin peste 245.000 lei, cu TVA. „Contractul va avea două etape. Etapa I presupune elaborarea și predarea Proiectului Tehnic, însoțit de Detaliile de Execuție și se consideră încheiată odată cu obținerea Autorizației de Construire. Termenul de predare a Proiectului Tehnic și Detaliilor de Execuție este de 30 de zile de la emiterea ordinului de începere, iar termenul maxim de depunere a documentației complete este de 90 zile de la emiterea ordinului de începere. Etapa II se referă la asistenţa tehnică din partea proiectantului pe durata investiției”, scria în anunțul de licitație.

Unica ofertă a fost acceptată

În ianuarie, PMT a anunțat că a fost depusă o singură ofertă, care a fost analizată și acceptată. Acum a fost semnat contractul cu Projectmak SRL, lider de asociere. Acesta va lucra cu Abraxas SRL, o firmă de arhitectură din Reșița, înființată în urmă cu 30 de ani. Suma trecută în contract este 245.140 lei, cu TVA.

Documentația tehnico-economică, faza DALI, pentru reamenajarea Secției ATI de la „Victor Babeș” a fost aprobată în CL încă din mai 2021, fiind donată de spital. Vor fi reabilitate șarpanta și învelitoarea zonei de acces, instalațiile sanitare, medicale, termice și de curenți. Vor exista intrări separate pentru pacienți, medici și vizitatori. Fiecare pat va avea două prize de oxigen, două prize de aer comprimat medical, două prize vacuum, 12 prize electrice pe trei circuite separate, trei prize echipotențial, trei module de iluminat, sistem de alarmare, accesorii medicale.

About Post Author