Definitiv: Direcția PLMSTF rămâne. Din primărie vor fi însă concediați oameni

plmstf

foto: Arhivă

Victorie definitivă în instanță pentru Primăria Timișoara, în lupta cu Sindicatul Liber al Salariaților. Acesta ceruse suspendarea organigramei adoptate în 2023, prin hotărârile de consiliu local 230 și 231.

Primăria Timișoara a câștigat în septembrie, în primă instanță, un proces intentat de Sindicatul Liber al Salariaților, care solicita suspendarea organigramei adoptate în 2023, prin două HCL-uri. Una dintre acestea viza înființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, faimoasa PLMSTF, unde este șef Culiță Chiș.

Direcția a fost înființată în urma unei sentințe judecătorești definitive. Municipalitatea era obligată la „reintegrarea reclamantului Chiş Culiţă în funcţia de Director General al Direcţiei Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi din cadrul aparatului propriu”. Pentru că structura nu mai exista ca atare, a trebuit înființată una nouă.

Sindicatul a contestat decizia, dar a pierdut și la instanța superioară. Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate primăriei, care va funcționa în continuare conform organigramei în vigoare.

Primăria Timișoara a inițiat însă, în urmă cu trei săptămâni, un proiect nou de modificare a organigramei, în urma măsurilor fiscal-bugetare adoptate prin Legea 296/2023. Numărul total de posturi va fi redus cu 10%, respectiv se reduc 51 de posturi din totalul celor existente. Sunt desființate posturile de șef birou și structurile lor. Măsurile trebuie implementate până la 31 decembrie 2023 și mai mult detalii puteți găsi AICI.

About Post Author