Curțile școlilor se deschid pentru sport. Dar numai acolo unde este portar / LISTA

sport

Copiii și tinerii din Timișoara vor putea face sport în curțile școlilor și după terminarea cursurilor sau în vacanțe. Consilierii locali au fost de acord să permită accesul pe terenurile de sport, dar numai acolo unde unitățile de învățământ au paznici. Proiectul a iscat controverse legate de „paternitate”.

„Elevii vor avea acces la terenurile de sport din incinta școlilor și după terminarea cursurilor și în vacanțe, pentru a face mișcare. 15 unități de învățământ care au terenuri de sport și pază umană au fost identificate împreună cu Inspectoratul Școlar, pentru a face parte din acest program, care se va extinde și la alte școli, în momentul în care vor dispune de pază umană. Accesul la aceste terenuri, în weekenduri și în vacanțe – dacă nu se desfășoară alte activități, de tip olimpiade, examene etc. – se poate face între orele 9-21, în funcție de anotimp și de programul de pază”, au transmis, marți, reprezentanții PMT.

Se va putea și de luni până vineri, tot până la ora 21, dar numai dacă în școală sunt ore. Regulamentul aprobat marți în plenul CL le dă termen de 15 zile directorilor unităților de învățământ să facă și ei un set propriu de reguli prin care să asigure „accesul echitabil al utilizatorilor la terenurile de sport”.

Care sunt școlile

Potrivit consilierului local USR Rodica Militaru, la acest proiect de HCL se lucrează din luna februarie. Probabil la secret, pentru că, în luna iulie, Roxana Iliescu (Pro România) a depus la primărie un proiect pe aceeași temă. Asta, după ce s-a interesat dacă există deja vreo inițiativă similară și a fost asigurată că nu.

Fostul primar Nicolae Robu voia și el să permită accesul în curțile unităților de învățământ, dar nu a inițiat nicio hotărâre de consiliu local. El s-a rezumat la a trimite o adresă către directorii școlilor, care însă nu au prea ținut cont de ea.

Lista unităților de învățământ

  • Colegiul Național Bănățean
  • Colegiul Național C.D. Loga
  • Liceul Teoretic Jean Louis Calderon
  • Liceul de Artă Ion Vidu
  • Liceul Teoretic Grigore Moisil
  • Liceul cu Program Sportiv Banatul
  • Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti
  • Colegiul Tehnic Henri Coandă
  • Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I
  • Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu
  • Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară
  • Liceul Tehnologic Transporturi Auto
  • Liceul Tehnologic de Vest
  • Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde
  • Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria

About Post Author