Cu sau fără turn de 47 metri? Demolarea fostului liceu de arte ajunge în plenul CL Timișoara
Turn de belvedere care ar putea avea 47 metri înălțime, hotel, locuințe, sute de locuri de parcare în subteran. Toate, în locul fostului liceu israelit. În plenul CL ajunge, după vreo doi ani de discuții, un protest în stradă și-o dezbatere publică, PUZ-ul pentru această investiție privată.
Investitorul clujean care deține terenul pe care încă se află fostul liceu israelit / de arte plastice încearcă de doi ani să treacă prin consiliul local PUZ-ul pentru viitoarea sa investiție. În vara lui 2017, primul proiect pe această temă a fost retras din dezbaterea publică. Un an mai târziu a apărut un alt proiect, realizat de altă firmă de arhitectură. Acesta propunea, printre altele, și ridicarea unui turn de belvedere cu o înălțime de 47 metri, dar și trei niveluri de parcare subterană. Proiectul a stârnit numeroase controverse și, în septembrie 2018, a fost o organizată și o dezbatere publică.
Mitropolia a cerut studiu geo-tehnic
Printre cei mai vocali la vremea respectivă au fost reprezentanții Mitropoliei Banatului. Aceștia au susținut, la dezbatere, că nu există nicio garanție că viitorul șantier nu va afecta însăși stabilitatea Catedralei Mitropolitane. „Am cerut un studiu geo-tehnic aprofundat, care trebuie făcut în mai multe locuri, pe mai multe sondări. Există riscul să fie o tasare inegală a fundațiilor și să avem probleme chiar la catedrală. Scade nivelul apei pe toată zona și există o argilă care este compactată pe niște pelicule de apă. În momentul în care scazi nivelul apei, o parte din acei piloni de lemn vor putrezi, pentru că nu mai sunt în mediu constant. Sunt peste 10.000 de piloni (sub Catedrala Mitropolitană – n.r.), deasupra cărora s-a făcut un radier general din beton”, explica arhidiaconul Timotei Anișorac.
Proiectul privind „aprobarea Planului Urbanistic Zonal «Mixed-Use – Zona centrală – Construire clădiri cu funcţiuni mixte: locuire colectivă, activităţi administrative, de administrarea afacerilor, financiar – bancare, comerciale (terţiare), culturale, de turism, servicii (terţiare), parcaj colectiv public şi privat»” va apărea, cel mai probabil, pe ordinea de zi a viitorului plen al CL Timișoara.
Trei niveluri de parcare subterană
„Se dorește structurarea unei zone mixte, care să permită o mai bună legătură între zonele publice / administrative aflate în vestul parcelei și cele predominant private / rezidențiale în zona de est. Zona este văzută ca o dală urbană, ce permite amenajarea, în trei subsoluri, a unei parcări subterane sub tot perimetrul studiat. Excepție fac suprafețele marcate de clădirile fostului Internat al Liceului Israelit / Inspectorat Școlar Județean și cea a clădirii P+1 din cadrul fostului Liceul Israelit / Liceu de artă)”, scrie în raportul de specialitate.
Vorbim despre 450 de locuri de parcare private, dar și, propune investitorul, de câteva realizate pe domeniul public. Mai exact, pe CD Loga ar urma să fie făcute 14 locuri de parcare laterale, 5 locuri de parcare pentru taxi și 2 locuri de parcare pentru staționare de scurtă durată, iar pe M. Eminescu, 12 locuri de parcare laterale și o zonă pentru debarcare rapidă pasageri la hotel, cu staționare de scurtă durată.
Spații verzi și terasă la etajul întâi
În clădirile care vor fi construite „pot coexista servicii comerciale și sociale, în special la nivelele inferioare, culturale, locuințe colective sau servicii hoteliere”. Pe cel puțin 10% din suprafața întregului teren, care are peste 8.500 mp, vor fi făcute spații verzi. De asemenea, explică arhitecții, „tot la nivel de spații verzi, se va realiza și o terasă verde, deasupra spațiilor comerciale de la etajul 1”.
La finele lucrărilor ar urma să fie modernizate și străzile din zonă. Pe 20 Decembrie 1989 va fi lărgit profilul stradal în dreptul cvartalului, „prin cedarea unei suprafețe din terenul beneficiarului, către domeniul public și crearea a 4 benzi cu sens dublu, înainte de realizarea fluxului de Inel 1, și cu sens unic, după realizarea Inelului 1”. Pe CD Loga și Mihai Eminescu vor fi modificate profilele stradale, iar str. Patriarh Miron Cristea va deveni, dintr-o stradă cu dublu sens, una cu sens unic dinspre Eminescu înspre Loga.
Turnul de 47 metri ar putea să nu fie construit
Regimul maxim de înălțime este în general de 3S+P+6E+Er sau 3S+P+5E+Er, adică 26 metri. Discuția despre celebrul turn de belvedere este puțin alta, raportat la varianta prezentată public anul trecut. „Se dorește amplasarea unui element de signalistică urbană al grupului Sigma, propus de ultimii membri în viață ai grupului. Pentru a crea un punct de belvedere pentru toată zona centrală, acest element poate avea un regim de înălțime de 3S+P+9E (+47m). În cazul în care, în urma expertizei geotehnice, terenul nu permite realizarea unei structuri atât de înalte, se va reduce adâncimea de fundare pentru cele 3 subsoluri (…) și limitarea elementului de signalistică urbană la +26m”, scriu arhitecții.
Primăria n-a vrut terenul și clădirile
Clădirea fostului liceu de arte a aparținut Fundației Caritatea și este neutilizată din 2013, după ce PMT a decis să nu mai plătească 30.000 de euro chirie lunară și a mutat elevii. În octombrie 2016, CL Timișoara a votat în favoarea neexercitării dreptului de preemțiune pentru cele două imobile situate pe Bd. CD Loga nr. 3 și Bd. Mihai Eminescu. Fundaţia Caritatea – Federaţia Comunităţii Evreieşti din România, cerea 5 milioane de euro. Refuzul a fost justificat prin mai multe adrese primite din partea unor structuri ale primăriei, care susțineau că imobilele „nu prezintă interes pentru desfăşurarea unor activităţi de interes public”.