Cinci oameni vaccinați cu Johnson & Johnson, la medicii de familie

Vaccinarea din cabinetele medicilor de familie pornește foarte greu în Timiș. Deși în proiect sunt înscrise peste 100 de cabinete, numai cinci persoane s-au imunizat cu serul Johnson & Johnson.

Johnson & johnson

În ultimele 24 de ore, în Timiș au fost administrate 3.344 vaccinuri. Cele mai multe sunt, în continuare, Pfizer, dar au fost și 340 Moderna, respectiv 597 AstraZeneca. De asemenea, s-au făcut și cinci vaccinuri Johnson & Johnson, în cabinetele medicilor de familie. În această campanie, care pornește extrem de greu, sunt înscrise 114 cabinete.

În Timiș este în derulare și un proiect-pilot de vaccinare cu AstraZeneca, în cabinetele medicilor de familie. Sunt 49 de medici înscriși în acesta. În aproximativ o lună, ei au imunizat 590 de oameni,

De la începutul campaniei de vaccinare, în Timiș au primit cel puțin o doză de ser 267.064 oameni. Dintre aceștia, 106.632 au făcut deja și rapelul. Datele oficiale arătau că Timișul este pe locul trei în țară, ca procent de vaccinați.