Centura de Sud, fără autorizație de construire? Deputatul USR Cătălin Drulă: Pare să fie o lipsă de interes politic

centura de sud

Șantierul de la Centura de Sud nu are cum să înceapă, susține deputatul USR Cătălin Drulă. Potrivit acestuia, nu e aprobat nici proiectul tehnic, darmite să existe autorizație de construire!

„Din păcate, nu există aprobarea definitivă a proiectului tehnic. Practic, ministerul nu se agită să scoată autorizația de construire. Am înțeles că este deja o depășire cu 25% a costurilor inițiale. Întârzierea acestui proiect ne costă prin tot felul de revendicări pe care constructorii le fac. Ne costă timpul pierdut pentru români, pentru timișeni, pentru timișoreni, pentru că nu avem drumuri. Am spus în 2017 că nu trebuia anulată acea revizuire de proiect, astfel încât Centura de Sud să fie realizată la patru benzi.

În aprilie 2017, guvernul PSD, condus de Sorin Grindeanu, a spus că nu mai facem actualizarea de proiect, dăm drumul la un mers accelerat al proiectului. Suntem în 2020 și nu s-a întâmplat nimic, centura va fi construită cu câte o bandă pe sens, unii au început să-și dea seama că nu prea este de secolul XXI. Dar asta este situația. Nu avem autorizația de construire pentru că ministerul nu-și face treaba”, a declarat, vineri, la Timișoara, deputatul Cătălin Drulă (USR).

Contractul e semnat de peste un an

Centura de Sud completează varianta de ocolire a Timișoarei, între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega și nodul rutier km 549+076 (pe DN6). Ea trece prin Timișoara, Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda. Șoseaua are o lungime de 25,69 km, iar contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat, în decembrie 2018, cu Tirrena Scavi SpA. Acesta are o valoare de 324,2 milioane de lei, cu TVA, adică 67,8 milioane de euro. Se lucrează doar la descărcarea de sarcină arheologică și au început să se facă exproprierile. În bugetul pentru anul 2020, Centura de Sud are prevăzută o finanțare de 40,5 milioane de lei. Cam 12 procente din necesar.

„Trăim ziua cârtiței. Vorbim de aceleași proiecte, aflate în același stadiu, fie că vorbim de PNL, fie că vorbim de PSD. Se pare că lucrurile nu se pot mișca pentru Timișoara, pare să existe o lipsă de interes politic”, a conchis deputatul USR.

About Post Author