Cazarma U: arhitectură brută, uitare și artă. Un an de poveste și un viitor încă neclar

E octombrie 2023, mi-e frig și ronțăi aproape mecanic dintr-o vafă. Lângă mine, un puști care n-are mai mult de 10 ani amestecă foarte concentrat într‐un bol aluatul pentru altele. Sunt în Cazarma U, la „omul-prăjitură”, un remake al unui eveniment făcut în premieră în 1971, la Londra, de Paul Neagu.

În câteva săptămâni avea să se încheie aici „după Sculptură / Sculptură după”, o aventură artistică inedită, care a însemnat, în cifre, șapte luni, 70.000 de vizitatori, 220 de artiști, 26 de curatori, 22 de expoziții și cinci performance-uri și 704 ore de voluntariat.

De fapt, urma să se pună punct unei întâmplări care ne-a readus în atenție niște ziduri pe lângă care foarte mulți dintre noi trecem aproape zilnic și din care nu remarcăm decât ochiurile goale ale ferestrelor, pereții curățați până la cărămidă și, poate, vorbele de duh desenate cu spray pe ici, pe colo.

Pentru destui timișoreni, Cazarma U e doar „clădirea roșie, știi, aia de cărămidă, din Piața Unirii”. Aia de lângă D’arc, desigur. Utilitatea ei s-a pierdut de atât de mult timp, încât îți trebuie multă imaginație pentru a-o vedea întreagă, cu geamuri, uși și, bineînțeles, oameni. Mie nu mi-a reușit niciodată în totalitate acest exercițiu pe care l-am practicat până acum de două ori: în 2015 și în 2023. Exact în anii în care cazarma s-a transformat, temporar, în galerie de artă.

„Un pic prea mult”

Am intrat în Cazarma U / Cazarma Viena în 2015, la prima ediție a Bienalei Art Encounters, când ideea că o parte din spații vor găzdui lucrări de artă contemporană mi s-a părut, recunosc, amuzantă. Scrisesem deja ca jurnalist despre „aventurile” imobiliare din jurul acestei clădiri și ascultasem mai multe variante extrem de optimiste despre cum va deveni ea hub multimedia, mall sau hotel.

Cazarma Viena / Cazarma U a fost construită în 1752, dar a fost grav avariată la asediul din 1849. Doi ani mai târziu, în acelaşi loc, a fost ridicat un nou edificiu, cu parter şi două etaje, denumit Cazarma Franz Josef. În secolul XX, clădirea și-a pierdut funcțiunea militară și a fost folosită doar ca spaţiu de depozitare. A fost în proprietatea Primăriei Timișoara (care n-a folosit-o, de fapt, la nimic și nici nu s-a ocupat de întreținerea ei) până în 2008, când a fost vândută la licitație.

Un consorțiu lituanian a plătit atunci 11 milioane de euro, având planuri mari pentru un mall futurist și un hotel de cinci stele. De aceste planuri s-a ales însă praful, astfel că lituanienii au vândut clădirea către femeia de afaceri Mioara Simcelescu, pe o sumă ceva mai mică decât cea cu care o cumpăraseră. În 2010 a apărut un proiect care prevedea un hotel de cinci stele.

Conform acestuia, în cazarmă urma să funcționeze birouri şi un spa, iar în curte s-ar fi construit un corp nou, pentru hotelul propriu-zis, cu opt, zece sau 14 etaje. Sub clădire, dar şi sub Piaţa Mărăşti era în plan o parcare subterană pe două niveluri. Proiectul a fost însă respins, pentru că, spunea arhitectul șef al Timișoarei de la acea vreme, era „un pic prea mult” pentru Piaţa Unirii.

Promisiuni, intenții și amenzi

În anii următori nu s-a mai întâmplat nimic, în afara faptului că proprietara a primit autorizaţie pentru decaparea tencuielii exterioare, care începuse să cadă și devenise un pericol pentru trecători. În 2014, primăria transmitea că „va lua legătura cu proprietara”, pentru igienizarea zonei, curtea cazărmii transformându-se în adăpost pentru oamenii străzii. A urmat o amendă de 5.000 lei.

Cazarma U, curtea interioară (foto: Ștefan Both)

„Cazarma a fost salubrizată, deoarece ne-a fost vândută cu un morman de gunoaie şi pe multe milioane de euro. Societatea pe care o conduc are un nou proiect şi aşteptăm un sprijin din partea primăriei, cu care avem discuţii, şi anume să aloce un teren pentru parcarea cazărmii. Fără acest teren pentru parcare, construcţia nu poate demara”, declara, în toamna lui 2014, Mioara Simcelescu.

Scrisesem toate aceste lucruri, dar nu intrasem niciodată în cazarma pe lângă care, într-o vreme, treceam aproape zilnic. Iar în toamna anului 2015, Fundația Art Encounters anunța că o parte din clădire va găzdui lucrări de artă contemporană. Era prima ediție a bienalei care, de atunci, a devenit un „trademark” pentru Timișoara.

„Fără complexe, fără pretenţii şi fără prejudecăţi”

Așa am urcat prima dată la etajul întâi al clădirii, senzație cu atât mai stranie cu cât, seara, acesta era luminat ca o sală de bal.

„Transformarea Cazarmei U într‑o expoziţie temporară a echivalat cu un adevărat exerciţiu de regenerare urbană. Nu s‑a urmărit un singur concept singular, încăpăţânat, nici o «înfrumuseţare» a spaţiului, ci producerea unui tumult de senzaţii: s‑a încercat un gest clar şi radical, integru, menit să îmbogăţească experienţa arhitecturală şi să nu concureze cu operele artistice ale galeriilor.

Un spaţiu fără complexe, fără pretenţii şi fără prejudecăţi, ce nu încearcă să‑şi acopere trecutul recent cu reputaţie pătată: spaţiu redundant, zonă insalubră. Transformată, cel puţin temporar, într‑un focar al creativităţii şi tinereţii curajoase, al nebunilor frumoşi, clădirea are şansa de a se retipări pe harta mentală a locuitorilor sub un alt nume”, explica, în 2015, arhitecta Monica Sache, care s-a ocupat de pregătirea spațiului.

Ca mine, atunci, mulți au intrat prima dată în Cazarma U și-au rămas cu impresia că acest spațiu ar putea prinde viață din nou. Lumina s-a stins însă, construcțiile temporare din curte au dispărut, iar peste clădire s-a lăsat din nou tăcerea.

Alte planuri, alte discuții

Ajungem în 2019. „Sunt 1.714 clădiri care vor fi supraimpozitate. Între ele, Cazarma U este supusă cu 400% la impozitare, adică de cinci ori mai mare decât e normal. O clădire istorică din zona ultracentrală nu e normal să arate aşa. Dacă cineva nu o poate întreţine, să găsească soluţii, inclusiv formula de vânzare”, declara, în acel an, fostul primar Nicolae Robu. Și din nou tăcere.

Au urmat alți ani în care singura schimbare a fost că pe zidurile dinspre Piața Mărăști au început să apară meshuri publicitare din ce în ce mai mari. În 2022. însă, după 12 ani, la primărie ajunge să fie luat în discuție un nou proiect legat de Cazarma U. În august 2022, în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a PMT intra un studiu de oportunitate „PUZ – Reabilitare, reamenajare și extindere cazarmă”.

Proprietarul voia, din nou, hotel, de această dată cu 105 camere, și a prezentat un studiu realizat de un birou de arhitectură din Veneția, specializat în reconversia clădirilor istorice. Cazarma va fi conservată integral și se propunea mansardarea șarpantei existente. Totuși, pentru ca o astfel de investiție să aibă rost, spuneau arhitecții, este nevoie de terenul din fața cazărmii, care să servească drept cale de acces pentru viitoarea parcare subterană.

Nu o ruină, ci „o clădire nefolosită”

Era evident că, oricum ar fi fost, nu s-ar fi putut pune problema începerii unui șantier de asemenea dimensiuni în anul de Capitală Culturală Europeană al Timișoarei. Rămânea însă Cazarma U, nefolosită și neatrăgătoare, ca o pată pe obrazul unui oraș cu pretenții.

Salvarea, fie ea și temporară, a venit tot din partea artei. Mai exact, a sculpturii, care a „cotropit” integral vechiul edificiu militar, timp de șapte luni. La fel ca în 2015, ideea i-a aparținut Sorinei Jecza, directorul Fundației Triade. Acum, însă, se transforma în galerie toată clădirea, cu parter și două etaje. Camerele, holurile și scările au fost amenajate ținându-se cont de toate cerințele unei expoziții, cu lumini, spoturi, finisaje, panouri pentru descriere.

Practic, ruina a prins viață din nou. Autorul acestei transformări spectaculoase a fost arhitectul Attila Kim.

„N-aș zice că suntem într-o ruină. E doar o clădire nefolosită, care a stat închisă atâția ani. Noi ne-am dorit să scoatem în evidență spațiile ei frumoase și generoase, iar intervențiile noastre aduc unitate în toată clădirea. Implicarea mea a constat prin a coordona toată intervenția arhitecturală, nu numai din punct de vedere curatorial, ci și din punct de vedere al designului arhitectural în cazarmă.

De ani de zile, publicul n-a avut ocazia să intre în cazarmă și acum, dintr-o dată, ea s-a deschis cu șase expoziții simultane. Rolul nostru a fost de a găsi un mod prin care intervenția arhitecturală să ofere un fir roșu atât pentru vizitatori, cât și pentru toată imaginea acestui proiect. Am introdus niște elemente arhitecturale noi în clădire, care au un rol funcțional foarte important și anume de a expune toate textele curatoriale, dar, în aceeași măsură, să ofere un contrast cu arhitectura foarte brută a cazarmei, care are propria frumusețe. Și aceasta a fost cea mai mare provocare”, a explicat Attila Kim.

O provocare acceptată

Pentru Sorina Jecza, proiectul „după Sculptură / Sculptură după” a apărut ca o provocare pe care i-ar fi părut rău să n-o accepte. „Nu am putut rezista la această provocare, care este clar o provocare. Undeva, astrele, firele alea nu se știe cine le trage și le aranjează, dar s-a creat așa o conjunctură în care aici trebuia să se întâmple sculptură, e clar”, vine explicația.

În mai 2023, clădirea se pregătea să primească oaspeți, în urma unui efort uriaș. „Totul a fost așa de precipitat și noi nu am avut la dispoziție decât două luni. În februarie, când s-a dat startul de Capitală Culturală, nu aveam niciun leu pentru această clădire. Sunt 10.000 metri pătrați, deci îți dai seama că și se faci curățenie… firmele de curățenie îți iau un euro pe metru pătrat sau mai știu ce. Mi-am dat seama că, din moment ce numai noi avem șansa să intrăm în acest spațiu, trebuie să facem acest lucru.

În timp ce eram în șantier, aici intrau oameni, curioși să vadă zidurile, să vadă clădirea, să vadă ce se întâmplă. Este genial faptul că Attila Kim a creat acest contrast între acuratețea muzeală pe care tot spațiul interior o prezintă și această poezie care este pur și simplu poezie, vegetație, goluri de ferestre… Când am spălat treptele cazarmei, am văzut că sub praf și moloz se află trepte masive din marmură roșie, care arată un moment de glorie ale acestui edificiu”, continuă Sorina Jecza.

Spațiul imens care intrigă

Timp de șapte luni, în Cazarma U s-au întâmplat evenimente dintre cele mai diverse. Curtea, „transferată” în grija celor de la CODRU, a găzduit concerte, iar peste zi a funcționat ca grădină urbană, numai bună să te ascunzi de fierbințeala orașului, la umbra unor ziduri ridicate acum 300 de ani.

La fel ca în cazul garnizoanei, aflată în partea opusă a zonei pietonale din centrul Timișoarei, poarta deschisă a însemnat o invitație nescrisă pentru localnici și vizitatori deopotrivă, pentru că nu ai tot timpul posibilitatea de a intra nestingherit într-o astfel de clădire. În toamna și vara anului trecut aici s-au cântat marșuri, s-au făcut tururi digitale, au avut loc performance-uri inedite, s-a jucat teatru și câte și mai câte.

Oamenii au venit, unii au revenit, iar alții au plecat mai nedumeriți decât au intrat, dar mulțumiți că și‐au satisfăcut curiozitatea.

„A fost chestia asta care intrigă, faptul că este spațiul ăsta imens și provocator, oare ce se poate întâmpla într-un asemenea spațiu? Este în mijlocul orașului, un loc care până acum era gol… Dacă întrebam pe cineva de cazarmă, mă trimitea la garnizoana din piața cealaltă, pentru că aceea a început să prindă viață… Deci în tot acest centru al orașului, faptul că 10.000 metri pătrați nu au viață îi face să intre într-un fel de hău al observării comune și oamenii să nu-și dea seama că există. Deci, practic, se decupează în Piața Unirii un spațiu care, dintr-odată, vine cu nonșalanța acestei puteri și zice «Pardon, eu exist aici și încă exist cu forță, cu putere»”, conchide Sorina Jecza.

Un nou termen care „curge”

Pentru vechea cazarmă, anul 2023 a mai adus ceva, în afară de câteva zeci de mii de oaspeți. În iulie, consiliul local a fost de acord cu „includerea terenului înscris în CF 416867 Timișoara, nr. cadastral 416867 aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara, în PUZ – «reabilitare, reamenajare și extindere Cazarmă»”

Este vorba despre o suprafață de peste 6.500 mp, în Piața Mărăști, cu stația de transport în comun, stația de taxiuri și locurile de parcare. Investitorul privat va putea face astfel acolo parcare la nivel și în subteran. Proiectul vizează și refacerea piațetei publice din fața Cazărmii U și a zonelor adiacente.

„Prezentul acord este valabil până la elaborarea PUZ – «Reabilitare, reamenajare și extindere Cazarmă», dar nu mai târziu de doi ani de la data aprobării prezentei hotărâri”, se precizează în hotărârea de CL votată în iulie 2023. Așadar, proprietarul mai are la dispoziție aproximativ nouă luni să-și facă planul urbanistic.

Omul-prăjitură, în calea uitării

În 1971, la galeria Sigi Krauss din Londra, apărea pentru prima dată The Cake Man. Paul Neagu recompunea o siluetă umană umplută cu vafe, invitând publicul la un ritual de consumare a „omului-prăjitură”. Fiecărui participant i se oferea o „celulă” din corpul ce avea să fie deconstruit. Relaţia dintre obiecte, tactilitate şi gust a deschis calea unor acţiuni legate între ele prin cercetări tematice similare, difuzate prin intermediul Manifestului artei tactile.

Cazarma U – Grădina urbană CODRU (foto: Seba Tătaru)

În octombrie 2023, în Cazarma U, la remake-ul „omului-prăjitură”, am mâncat două vafe, dar numai după ce mi-am ales două cartonașe numerotate și-am căutat exact desertul cu același număr. Mi-a rămas pe limbă gust de scorțișoară, din prăjitură, și de praf.

Cu câteva săptămâni în urmă, după un alt performance, simțisem prima dată gustul de praf, în miros de fum și ceară topită. Acum, în drum spre ieșire, m-am gândit că, peste ani, probabil poveștile astea mi se vor părea inventate. Și-atunci am decis să le scriu.

***

Acesta este al treilea dintr-o serie de trei articole care își propun să documenteze transformarea, temporară sau definitivă, unor spații industriale, militare sau de altă natură în spații destinate culturii, în perspectiva anului de Capitală Culturală Europeană al Timișoarei.

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.