Castelul Huniade: în două luni expiră autorizația de construire, CJ Timiș ia credit să acopere finanțarea
Noul Castel Huniade se „naște” foarte greu. Va fi nevoie de un credit pentru a putea asigura integral finanțarea necesară acestui proiect și, deci, scoaterea la licitație a execuției. În două luni expiră și autorizația de construire de la Primăria Timișoara și e imposibil ca până atunci să fie făcut ceva concret.
În martie 2023, Consiliul Județean Timiș reușea să prindă bani pentru Castelul Huniade, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Apelul a fost de tipul „primul venit, primul servit”, așa că angajații CJ s-au mișcat repede. Sunt 35 de milioane de lei din această sursă de finanțare, cărora li se adaugă 32 de milioane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Încă aproximativ 32 de milioane de lei sunt asigurați prin Programul Intereg VI – A România Ungaria.
În total, CJ Timiș are cam 100 de milioane de lei pentru restaurarea Castelului Huniade. Potrivit devizului general actualizat și aprobat de consilierii județeni, suma necesară pentru realizarea integrală a lucrării este de aproximativ 207 milioane de lei, cu TVA. În 3 noiembrie 2023, Primăria Timișoara a emis și autorizația de construire, valabilă 12 luni.
Nica: Am finalizat proiectul tehnic în primăvară
Licitația pentru restaurarea Castelului Huniade nu a fost însă lansată nici acum. CJ Timiș nu are bani pentru a acoperi suma lipsă, așa că a fost luată o decizie importantă.
„Am discutat despre un credit pe care Consiliul Județean va trebui să-l ia în perioada următoare pentru a acoperi investiții ca demolarea stadionului, cheltuielile neeligibile la proiectele cu finanțare europeană câștigate, acoperirea sumei ce revine bugetului județului Timiș la renovarea Castelului Huniade (…) Am finalizat proiectul tehnic în primăvară și acum discutăm de scoaterea la licitație efectivă a acestui proiect. Sunt trei tipuri de finanțări, care acoperă aproximativ jumătate din suma necesară. Restul până la necesarul total de finanțare trebuie asigurat din bugetul local, respectiv dintr-un credit”, explică Alin Nica, președintele în funcție al CJ Timiș.
Potrivit acestuia, licitația va fi făcută pentru întreg proictul, nu separat, în funcție de sursa de finanțare. „Așa e de dorit, să avem să avem un singur constructor, nu patru. Despre asta am discutat și cu domnul Simonis și cu colegii din Consiliul Județean, care pentru a face acest lucru posibil trebuie să asigure ca parte de angajamente bugetare sau credite bugetare întreaga sumă, nu doar cea de început”, mai spune Nica.
„Cred că e un proiect gândit prost în forma asta”
„Cred că e bine să venim cu cofinanțare de la noi, chiar dacă e din credit, astfel încât să faci o singură licitație, chiar dacă e cu patru surse de finanțare. O singură licitație, să vină o singură societate, care face toate fazele, chiar dacă decontează în locuri diferite. Dacă vine o singură firmă, face toate etapele în funcție de sursa de finanțare, dar lucrează tot. Altfel, dacă sunt două, trei firme, o să se certe cu ce trebuia să facă, de fapt, celălalt. Eu cred că e un proiect complex, o nebunie de proiect. S-a gândit prost în forma asta, cu 7.000 de surse de finanțare, dar așa îl avem acum. Ce să-i fac? Să-l arunc? Mai rămâne zece ani în paragină castelul”, ne-a declarat, la rândul lui, Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș, care va accede efectiv în funcție probabil la începutul lunii noiembrie.
Proiectul de restaurare ar trebui să dureze 36 de luni. Va fi foarte strâns, fie și doar pentru că, dacă nu vrea să piardă finanțarea din PNRR, CJ Timiș trebuie să se asigure că banii vor fi cheltuiți până la 31 decembrie 2026. „Nu știu să spun dacă licitația va fi organizată anul acesta sau la începutul anului viitor, depinde de cât de repede vine creditul”, mai spune Alfred Simonis.
Castelul Huniade a fost închis în 2006, când a început reabilitarea aripii de nord-vest. Șantierul a costat circa 12 milioane de lei, din bugetul județului. Recepția a fost semnată abia în iulie 2019, după ce a fost amânată de patru ori.
CJ Timiș va lua împrumut o sumă cuprinsă între 200 și 400 de milioane de lei.