Castelul Huniade, cu recepția semnată după 13 ani. Ce urmează nu se știe exact

castelul huniade

După lupte… seculare, care au durat ani la rând, a fost semnată, în sfârșit, recepția lucrărilor la aripa de nord-vest de la Castelul Huniade. Ce urmează? Practic nu se știe, dar în teorie e plin de intenții bune. Printre acestea, și deschiderea parțială a muzeului, în 2021.

Consolidarea aripii de nord-vest a Castelului Huniade a început în 2006, dar șantierul a fost oprit de mai multe ori, din varii motive. S-a reînceput serios lucrul în 2015. Proiectul a fost finanțat de la bugetul CJ Timiș, suma alocată până acum fiind de aproximativ 12 milioane de lei. De-a lungul acestei perioade au fost și procese, iar în vara lui 2016 în vechea Sală a Cavalerilor a plouat cu găleata. Imaginile au stârnit revoltă pe rețelele de socializare. Nu puține au fost vocile care au spus că ar fi nevoie de intervenția organelor de anchetă, pentru a dezlega ițele acestei complicate afaceri.
castelul huniade
CJ Timiș a comandat și o expertiză tehnică la Castelul Huniade, care să arate exact ce s-a făcut acolo. Aceasta e finalizată de vreun un an și jumătate, a costat în jur de 155.000 lei și nu a fost făcută publică nici până acum. Deci nu se știe oficial care au fost problemele care au dus la întârzierea semnării recepției, amânate de vreo 4 ori în ultimii 3 ani. Actul a fost semnat, în cele din urmă, acum aproximativ 3 săptămâni. Interesant este că evenimentul a fost ținut la secret, deși teoretic ar fi un motiv de mândrie.

Castelul Huniade ar putea fi deschis parțial în 2021

„S-a făcut recepția lucrărilor pentru latura de nord-vest. Așteptăm din partea administratorului să ne înainteze documentele finale, astfel încât, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu Ministerul Culturii, să căutăm o finanțare prin Institutul Național de Patrimoniu sau prin finanțare pe proiectele de patrimoniu cultural de la Guvernul României. Apoi să demarăm urgent o nouă documentație și obținerea finanțării pentru reabilitarea și punerea în funcțiune a muzeului”, spune acum președintele CJ Călin Dobra.

Dobra nu are soluții concrete, dar are, în schimb, mult optimism. „Există posibilitatea, pentru anul 2021, să deschidem parțial castelul, să poată fi vizitat. Vom vedea cum putem să-l abordăm din punct de vedere al consolidării restului din castel și din punct de vedere punerii lui în funcțiune”, afirmă acesta.

În toamna lui 2018, Institutul Național al Patrimoniului a decis că vechiul castel poate fi reabilitat cu bani de la București. „S-a adoptat lista cu obiectivele incluse cu bani de la Ministerul Culturii. E o listă foarte scurtă, iar două poziții sunt obiective de infrastructură culturală din Timișoara, Castelul Huniade și Teatrul Național – Opera Română. Ministerul Culturii, prin programul național de restaurare desfășurat de Institutul Național al Patrimoniului, va finanța și supraveghează programul de restaurare a acestor două obiective culturale”, spunea, la acea vreme, Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în MCIN. Totul e încă în stadiul de teorie.

About Post Author