Carduri pentru mese calde, pentru nevoiașii din Timișoara

mese calde

Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara împarte carduri pentru mese calde. Este vorba despre tichetele sociale, în valoare de 180 lei / lună, care de acum nu mai sunt tipărite pe hârtie. De ele beneficiază peste 700 de persoane.

Din 13 noiembrie, Direcția de Asistență Socială distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde, care se acordă potrivit OUG 115 / 2020, privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane defavorizate care beneficiază de mese calde. Nu va mai fi vorba de tichete pe hârtie, ci despre carduri. Acestea vin prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, finanțat din Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane.

Valoarea nominală a unui card este de 180 de lei/ lună. Pot beneficia de mese calde persoanele care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniți sau peste această vârstă, situația în care sunt 675 de timișoreni. De asemenea, vor primi astfel de carduri și , persoane sau familii fără adăpost, inclusiv persoane sau familii care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale, alți 51 de oameni.

Beneficiarii de astfel de tichete sociale pe suport electronic le pot ridica de la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Bulevardul Regele Carol I, nr. 10. Tichetele se distribuie pe baza cărții de identitate, fiecare beneficiar urmând să primească în plic sigilat un card, dar și lista unităților unde pot servi masa caldă și un ghid de utilizare. Orarul după care pot fi ridicate este vineri, 13 noiembrie – orele 11-16, luni, 16 noiembrie – orele 12-16, marți, 17 noiembrie – 8-16, miercuri, 18 noiembrie – 10-16, joi, 19 noiembrie – 8-16, vineri, 20 noiembrie – 8-12. Informații suplimentare, la numărul 0256-220.583.

About Post Author