Baroc vs. postbaroc, la Muzeul Național de Artă. După Caravaggio urmează Fikl

baroc

La începutul lunii decembrie, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție semnată Fikl. Până atunci însă, una dintre lucrările artistului face parte dintr-o poveste separată, legată de expoziția centrată pe tabloul lui Caravaggio.

Lucrarea „Hercule torcând lâna de aur”, de Michele Desubleo, aflată în colecția permanentă a MNArT, a fost așezată în dialog direct cu tabloul „Băiat mușcat de șopârlă”, de Caravaggio. E un mod cât se poate de vizual de a reflecta felul în care tehnica artistului italian a influențat generațiile următoare. În același timp, o lucrare d’après semnată de pictorul contemporan Fikl a fost amplasată în sala mitologică a expoziției permanente a MNArT, înlocuind temporar tabloul selecționat pentru a face parte din ansamblul expozițional dedicat lui Caravaggio.

„Această rocadă creează o punte între măiestria Barocului și o reinterpretare de tip d’après în cheie contemporană, stabilind un dialog între miza scenică barocă și o abordare postbarocă actuală a unui pictor ce trăiește și lucrează în Socolari”, transmit cei de la MNART. Practic, prin această inserție modernă, vizitatorii sunt îndemnați să exploreze conexiuni și contraste între epoci.

Lucrarea „Hercule torcând lâna de aur”, de Michele Desubleo, a fost achiziționată de la Florența de Zsigmond Ormós, întemeietorul muzeului, fiind atribuită inițial lui Anibale Caracci. Zsigmond Ormós era pasionat de arta italiană, îndeosebi de pictura barocă și renascentistă, așa că a făcut achiziții însemnate din anticariatele europene. Gheorghe Fikl este cunoscut prin picturile sale monumentale, montate în regie compozițională barocă. Acestea se regăsesc în importante colecții europene, dar și în „raiul” de la Socolari, unde artistul locuiește majoritatea timpului.

În 4 decembrie, în Sala Baroc a MNArT, va avea loc deschiderea expoziției „De Anima”, care va include cele mai recente lucrări de create în 2024 de Fikl.

About Post Author