Bani de la UE pentru zona Traian, Inelul IV și centru turistic la Uzina de Apă. Momentan, doar pentru proiecte

inovare urbană

Nouă proiecte estimate la peste 77 milioane de euro primesc bani de la UE, pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice. Asta nu înseamnă că proiectele vor fi finanțate, la execuție, din fonduri UE. Primăria Timișoara are și patru proiecte în așteptare și unul respins.

ADR Vest a anunțat proiectele din Timiș selectate pentru finanțarea prin POAT 2014 – 2020 a documentației tehnico-economice. Asta nu înseamnă că proiectele vor primi direct bani pentru execuție prin POR 2021-2027. Ele urmează să fie depuse la finanțare și evaluate conform ghidurilor specifice. Sunt patru axe de finanțare: drumuri județene, regenerare urbană, mobilitate și turism. Vor primi bani pentru documentații nouă proiecte, evaluate, în total, la peste 77,1 milioane de euro.

Au fost considerate eligibile, printre altele, proiectele legate de Inelul IV, refacerea Zonei Traian, drumul de legătură dintre aeroport și A1. În total, trei proiecte sunt depuse de Primăria Timișoara, două de Primăria Lugoj și câte unul de primăriile din Gătaia, Jimbolia și Deta, respectiv CJ Timiș. Acestea vor primi 8,5 milioane de lei pentru documentații.

Proiecte aprobate

Drumuri județene

  • UAT Județul Timiș – Construirea drumului județean de legătură pentru conectarea Aeroportului Internațional „Traian Vuia” la Autostrada A1 – evaluat la 18,2 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 2,25 milioane de lei

Mobilitate

  • UAT Municipiul Timișoara – Inelul IV Vest: conexiunea str. Gării – Bd. Dâmbovița.
    Valoarea estimată: 16,3 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 1,15 milioane de lei
  • UAT Municipiul Lugoj – Îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru pietoni și bicicliști în municipiul Lugoj, prin amenajarea, modernizarea și construirea de piste de biciclete și zone pietonale. Valoarea estimată: 14,9 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 1,13 milioane de lei

Turism

  • UAT Municipiul Timișoara – Complex turistic cu punerea în valoare a Centralei hidroelectrice din Timișoara și a Canalului Bega. Valoarea estimată: 6,5 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 1,13 milioane de lei

Regenerare urbană

  • UAT Orașul Gătaia – Pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru proiectul integrat de regenerare urbană prin îmbunătățirea și extinderea infrastructurii vezi din orașul Gătaia. Valoarea estimată: 1,75 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 325.988 lei
  • UAT Orașul Jimbolia – Modernizarea și reabilitarea Centrului civic în Orașul Jimbolia, județul Timiș. Valoarea estimată: 4,8 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 451.319 lei
  • UAT Municipiul Lugoj – Creșterea calității vieții prin reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor din municipiul Lugoj. Valoarea estimată: 4,8 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 724.770 lei
  • UAT Orașul Deta – Modernizare și reabiliare centrul civic în orașul Deta. Valoarea estimată: 2,2 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 395.900 lei
  • UAT Municipiul Timișoara – Regenerare urbană – Zona Piața Traian. Valoarea estimată: 7,4 milioane de euro. Finanțare acordată pentru documentație: 799.369 lei

Ce este pe lista de rezervă

Există, de asemenea, câteva proiecte puse pe lista de rezervă. Acestea urmează să fie avut în vedere în fazele următoare ale selecțiilor pentru bani europeni. Intră aici extinderea liniei de tramvai după Aerodromul Cioca, reabilitarea Sinagogii din Fabric sau pasajele din Piața Consiliul Europei.

  • UAT Județul Timiș – Modernizare DJ 691, sector Nod de descărcare A1 – limită Județ Arad. Valoarea estimată: 17,4 milioane de euro
  • UAT Municipiul Timișoara – Extindere linie cale tramvai pe Calea Torontalului (de la Bulevardul Cetății până la limita UAT Timișoara). Valoarea estimată: 29,6 milioane de euro
  • UAT Municipiul Timișoara – Pasaje inferioare pe Inelul II – P-ța Consiliul Europei. Valoarea estimată: 47,6 milioane de euro
  • UAT Municipiul Timișoara – Reabilitare și refuncționalizare Sinagoga Fabric. Valoarea estimată: 1,7 milioane de euro
  • UAT Municipiul Timișoara – Regenerare urbană – Zona Piața Mocioni. Valoarea estimată: 6,4 milioane de euro

Proiectul referitor la viitoarea bază de agrement cu tabară școlară din apropierea Grădinii Zoologice a fost respins, fiind considerat neeligibil. La fel s-a întâmplat și în cazul unui proiect depus de Primăria Ciacova, referitor la „regenerare urbană prin conectarea peisajului cultural cu infrastructura ecologică (trama verde-albastră)”.

Finanțarea, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT), a documentației tehnico-economice nu garantează finanțarea ulterioară a proiectelor prin POR 2021-2027. „Proiectele dezvoltate vor fi depuse de solicitanți și evaluate conform rigorilor ghidurilor specifice și metodologiei de evaluare”, a transmis ADR Vest.

About Post Author