Aproape 100.000 de euro pentru cazarea și masa medicilor și asistentelor de la Județean

Cazare și masă, timp de 14 zile, pentru personalul medical de la Spitalul Județean care va trata pacienți cu COVID-19. CJ Timiș scoate din buget 420.000 de lei în acest scop. Suma poate fi suplimentată, dacă va fi cazul. Maternitatea Bega, care ține de SCJUT, internează deja doar paciente cu COVID-19.

Consiliul Județean Timiș va achiziționa servicii hoteliere destinate cadrelor medicale, pentru ca aceștia să aibă unde să se odihnească între ture sau gărzi, fără a-și pune în pericol propriile familii. Măsura a fost luată în urma solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Pentru că astfel de spații de cazare nu se găsesc în imobile care aparțin CJ Timiș, se va apela la hoteluri și pensiuni, în regim de trei stele.

„Valoarea maximă a cazării se ridică la 230 lei/zi/persoană + 70 de lei/zi/persoană pentru catering. Valoarea totală estimativă a achiziției pentru o perioadă de 14 zile este de 420.000 lei cu TVA. Hotărârea va avea aplicabilitate pe întreaga perioadă a decretării stării de urgență pe teritoriul României”, scrie în referatul care a însoțit proiectul votat în plenul de vineri, 3 aprilie.

Nu se plătește în avans

„Trebuie să venim în sprijinul Spitalului Județean, Maternității Bega, pentru a le asigura cazarea celor care lucrează în spital, pe perioada de criză. Am alocat 420.000 lei pentru contractele de cazare și masă. Serviciul de achiziții va face prin calea de urgență atribuire directă. Putem încheia contractul doar până în 16 aprilie. Până atunci este decretat starea de urgență. În cazul în care se emite un nou ordin de stare de urgență, vom prelungi acest demers. Din partea Spitalului Județean este o solicitare de maximum 100 persoane, dar apar situații când anumite persoane din unitățile spitalicești devin pozitive. Nu se plătește nimic în avans”, a explicat Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Practic, între ture și gărzi, dacă doresc, medicii și asistentele de la SCJUT vor putea sta în aceste spații, pentru a nu mai merge acasă. Momentan, este implicată în asistența medicală a pacienților COVID-19 pozitiv Maternitatea Bega.

About Post Author