Apă caldă și căldură oprite în zona Șagului
Colterm anunță întreruperea furnizării apei calde și a încălzirii miercuri, 4 decembrie, între orele 9 și 15, la punctul termic PT.69, pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor 16 Decembrie, Calea Șagului, Dumitru Kiriac, Eneas, Glad, Hebe, Liviu Rebreanu, Gheorghe Ranetti, Rusu Șirianu. În total este vorba despre 43 branșamente.
„La finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp. Recomandăm evitarea utilizării apei în scopuri menajere până la limpezirea completă”, transmite compania.