Alin Nica împarte două terenuri (și) cu Gino Manzotti, de la DJ Project, iar Cristian Moș nu are declarație de avere

alin nica

Șefii liberali ai CJ Timiș au declarații de avere consistente. Alin Nica încasat aproape 80.000 de euro de la instituțiile europene pentru care a lucrat ca expert. Cristian Moș (USR) este singurul consilier județean a cărui declarație de avere nu nu este publicată.

Alin Nica a fost, timp de patru mandate, primar la Dudeștii Noi. În toamna trecută a câștigat, la mare distanță de contracandidați, funcția de președinte al CJTimiș. Declarația sa de avere este una destul de stufoasă, cu multe rubrici completate în zona de terenuri și clădiri.

Nica a trecut în acest document următoarele proprietăți: teren intravilan, Dudeștii Noi, 1.170 mp, pe numele soției; teren intravilan, Dudeștii Noi, 1.097 mp; teren intravilan, Dudeștii Noi, 1.136 mp; teren intravilan, Dudeștii Noi, 2.877 mp, cotă 1/8; teren intravilan, Dudeștii Noi, 4.676 mp, cotă ¼; teren intravilan, Bârzava, Arad, 3.188, cotă 1/8 – soția; teren agricol, Dudeștii Noi, 2,46 ha; teren agricol, Dudeștii Noi, 9,7 ha; teren agricol, Dudeștii Noi, 5,47 ha; teren agricol, Dudeștii Noi, 2 ha; teren agricol, Dudeștii Noi, 2,3 ha, cotă ½; teren agricol, Dudeștii Noi, 3,4 ha, cotă ¼, cu Gino Manzotti; teren agricol, Dudeștii Noi, 14,42 ha, cu mai mulți, inclusiv cu Gino Manzotti; teren agricol, Dudeștii Noi, 2,5 ha; teren agricol, Becicherecu Mic, 1 ha; teren agricol, Becicherecu Mic, 1,5 ha.

Per total, Nica are puțin peste 22 hectare de teren agricol în Dudeștii Noi și încă 2,5 hectare în Becicherecu Mic. Pe acestea le dețin în calitate de unic proprietar. Tot în Dudeștii Noi are alte câteva parcele de teren agricole, pe care este proprietar în diverse cote. La două dintre ele este co-proprietar și Giuseppe Handke. E puțin probabil ca numele acesta să vă spună ceva, dar poate vă sună mai cunoscut Gino Manzotti, de la DJ Project.

Alin Nica, aproape 2.300 de euro / lună, expert în capitale culturale

La capitolul imobile, Alin Nica are o casă de 354 mp în Dudeștii Noi pe care este proprietar 1/1 și alte două la care cote de 1/8, respectiv ¼. Soția sa are, la rândul ei, o cotă de 1/8 proprietate pe o casă din Dumbrăvița de Arad. Șeful CJ are două mașini: Volkswagen Jetta, din 2018, și Skoda Kodiaq, din 2017. El are în conturile curente 9.247 lei și 6.366 euro. Are, de asemenea, un depozit bancar de 24.621 lei și un fond de pensii de 48.446 lei. Nica a dat și un împrumut de 25.000 de euro unei persoane fizice.

La venituri, el a trecut indemnizația de primar, de 82.128 lei, arendă pe teren agricol de 2.603 lei și 9.170 lei, ca formator de cursuri de formare profesională. Salariul soției, care este cadru didactic, a fost de 64.120 lei, iar indemnizațiile copiilor, de încă 3.744 lei.

Cel mai mulți bani i-au intrat însă în conturi lui Alin Nica de la instituțiile europene. Astfel, de la Comitetul Regiunilor, unde este membru, a primit 51.963 euro, reprezentând rambursări de cheltuieli sub formă de cheltuieli de deplasare, sume forfetare, indemnizații forfetare de deplasare și ședințe. De la Comisia Europeană, unde este membru-expert în juriul de desemnare a titlului de Capitală Europeană a Culturii, au venit încă 27.453 euro.

Și-a împrumutat firma cu peste 700.000 lei

Vicepreședintele Alexandru Proteasa are și el o „salbă” de terenuri, deținute singur sau în coproprietate. Este vorba despre teren intravilan, 501 mp, Moșnița Nouă, ½; teren agricol, 5.000 mp, Moșnița Veche; teren intravilan, 1.343 mp, Moșnița Nouă, cotă 3/5; teren intravilan, 1.469 mp, Moșnița Veche, cotă 2/21; teren intravilan, 2.045 mp, Urseni; teren agricol, 13.366 mp, Moșnița Veche; teren intravilan, 949 mp, Moșnița Veche; teren intravilan, 4.316 mp, Groși, cotă ½; teren intravilan, 652 mp, Moșnița Veche, cu soția.

El mai deținde un apartament, 67,85 mp în Moșnița Veche, iar soția sa are un apartament de 40 mp, în Cluj-Napoca. La capitolul mașini, se regăsește un Fiat Punto, 2002. Proteasa a vândut și niște terenuri, de peste 35.000 de euro.

Liberalul are un fonduri de investiții de 4.022 euro și 9.007 lei. Are, de asemenea, un depozit bancar de 40.000 lei și unul de 6.040 euro, dar și un cont de economii de 14.000 lei. În conturile curente are încă aproape 68.000 lei. El și-a creditat propria firmă cu peste 771.000 lei. Alexandru Proteasa are două credite: unul scadent în 2047, de 211.064 lei, și unul în credit 2045, de 135.619 lei. La venituri, el și-a trecut 21.288 lei, salariu de director, 12.000 lei, venituri din activități agricole, PFA, 8.400 lei, indemnizație CL Moșnița Nouă, și 38.171 lei, dividende. Soția lui, care este consultant imobiliar, a dus în bugetul familiei 30.240 lei.

Declarația de avere a vicepreședintelui CJ Cristian Moș, de la USR, nu este publicată pe siteul instituției. El este, de altfel, singurul consilier județean aflat în această situație.

About Post Author