Alegeri prezidențiale: Ce trebuie să știți despre votul din România și diaspora

curtea constituțională

Duminică, 24 noiembrie, românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7 și 21. Pentru românii din diaspora, votul începe cu două zile mai devreme. Președintele României va fi ales pentru un mandat de cinci ani.

Au dreptul să voteze cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Sunt excluse persoanele care, prin hotărâre judecătorească definitivă, au fost declarate inapte (debili sau alienați mintal) sau au fost condamnate la pierderea drepturilor electorale.

Programul secțiilor de votare

În România, secțiile vor fi deschise între orele 7 și 21. Alegătorii aflați la coadă la ora închiderii urnelor, precum și cei care se află în interiorul secției, își pot exercita votul până cel târziu la ora 23:59. Același program va fi valabil și în turul al doilea, pe 8 decembrie.

În diaspora, votul se desfășoară după următorul program:
• Vineri, 22 noiembrie: 12:00 – 21:00 (ora locală)
• Sâmbătă, 23 noiembrie: 7:00 – 21:00 (ora locală)
• Duminică, 24 noiembrie: 7:00 – 21:00 (ora locală)

Românii din diaspora care se află la coadă la ora 21 pot vota până la ora 23:59.

Unde se poate vota?

Alegătorii pot vota la secțiile de votare arondate domiciliului sau reședinței. Cei care se află în altă localitate sau în străinătate pot vota la orice secție din acea zonă. Pentru persoanele cu mobilitate redusă, accesul la vot este asigurat în toate secțiile de votare. Lista completă a secțiilor de votare din România și diaspora poate fi consultată pe www.registrulelectoral.ro

Pentru a vota, este necesar un act de identitate valabil în ziua alegerilor, precum:
• Cartea de identitate
• Cartea electronică de identitate
• Buletinul de identitate
• Pașapoartele diplomatice sau de serviciu
• Carnetul de serviciu militar (pentru elevii școlilor militare)

Românii din diaspora pot folosi pașapoartele simple și temporare doar dacă votează în afara țării sau au domiciliul în străinătate.

La intrarea în secție, alegătorii trebuie să prezinte actul de identitate operatorilor de calculator, care verifică datele în Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal (SIMPV). Votul are loc în cabine închise, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată în patrulaterul corespunzător candidatului ales. După finalizarea votului, buletinul este introdus în urnă.

Candidații la alegerile prezidențiale

Buletinele de vot vor include numele celor 14 candidați, în următoarea ordine:
1. Elena-Valerica Lasconi (USR)
2. George-Nicolae Simion (AUR)
3. Ion-Marcel Ciolacu (PSD)
4. Nicolae-Ionel Ciucă (PNL)
5. Hunor Kelemen (UDMR)
6. Mircea-Dan Geoană (independent)
7. Ana Birchall (independent)
8. Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru (ADN)
9. Sebastian-Constantin Popescu (PNR)
10. Ludovic Orban (Forța Dreptei) – a anunțat retragerea și susținerea Elenei Lasconi
11. Călin Georgescu (independent)
12. Cristian Diaconescu (independent)
13. Cristian-Vasile Terheș (PNCR)
14. Silviu Predoiu (LAN)

Rezultatele preliminare vor fi anunțate imediat după închiderea urnelor, prin intermediul exit-poll-urilor realizate de Avangarde, CURS și CIRA. Numărătoarea oficială va fi comunicată ulterior de Biroul Electoral Central.

About Post Author