Accidente pe autostradă, în zona Nădlac. Se stă zeci de minute pe sensul de ieșire din țară

sursa foto: DRDP Timișoara

Situație specială la Vama Nădlac, unde oricum numărul de mașini este foarte mare la acest sfârșit de săptămână. Duminică s-au înregistrat și un accident, respectiv o tamponare în lanț, așa că traficul a fost deviat spre PTF-ul vechi.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că pe autostrada A1 Deva – Nădlac, kilometrul 582, în apropierea localității Nădlac, s-a produs, duminică, un accident în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. La scurt timp, în aceeași zonă, s-a produs o tamponare în lanț în care au fost implicate alte opt autovehicule.

Din fericire, a fost rănită ușor o singură persoană. Vestea proastă este că traficul se desfășoară doar pe banda de urgență, benzile 1 și 2 fiind restricționate. Circulația a fost deviată pe DN 7G, către Vama Nădlac 1. Se estimează reluarea traficului în condiții normale în jurul orei 15.

Pe autostrada A1 Deva – Nădlac, vizibilitatea în trafic este redusă sub 100 de metri, din cauza ceții dense. În vestul României este valabil, de altfel, un cod galben de ceață. Potrivit site-ului Poliției de Frontieră, timpul de așteptare, la ieșirea din țară, la PTF Nădlac II – autostradă este de aproximativ o oră.

Recomandări pentru șoferi

Pe timp de ceață, conducătorii auto sunt atenționați să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din față şi să folosească corespunzător luminile. În ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice:

  • nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă
  • în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari

About Post Author