A murit profesorul Ion V. Ionescu. Împlinise 88 de ani în luna mai

Ion V. Ionescu

sursa foto: Druckeria

Prof. Ion V. Ionescu, o adevărată legendă a fotbalului românsc, s-a stind din viață duminică seară. Anunțul a fost făcut luni dimineață, pe pagina Politehnicii Timișoara, de jurnalistul sportiv Octavian Stăncioiu.

„Aseară, la ora 22, cel mai bun dintre noi a plecat la Domnul. Prof. Ion V. Ionescu, legendarul antrenor de fotbal, împlinise 88 de ani la 2 mai. Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 15, la cimitirul din Calea Șagului. Dumnezeu să vă odihnească, domnule profesor”, sună anunțul postat deopotrivă pe pagina Politehnicii și pe Facebook-ul lui Octavian Stăncioiu.

Ion V. Ionescu s-a născut la 2 mai 1936, la Rudna, și a jucat fotbal, dar niciodată în eşalonul întâi. A început la copiii lui Poli, pe când avea doar 9 ani, în 1945, anul de sfârşit al celui de-Al Doilea Război Mondial. A rămas la Poli timp de un deceniu, iar în 1955 a plecat la Progresul Sibiu, apoi la Ştiinţa (ulterior Sportul Studenţesc) şi Victoria (nicio legătură cu gruparea cu acelaşi nume, din anii ’80). La 24 de ani, în 1960, din cauza unei accidentări, se retrage.

Absolvise Academia Naţională de Educaţie Fizică, specializarea Fotbal, așa că a revenit la Timişoara şi devine antrenor la Ştiinţa, denumirea de-atunci a lui Poli. Tot atunci a fost numit şi asistent la Facultatea de Educaţie Fizică din Timişoara, unde a activat, cu unele întreruperi, până în 2006, când se va retrage cu titlul de profesor universitar.

În 1966 a debutat ca antrnor principal la Poli, la doar 30 de ani, avându-l ca secund pe Nicolae Reuter. După 11 etape, Ionescu trece secund, la finalul sezonului echipa retrogradând în B. În 1967 pleacă de la Poli, la Progresul şi CFR. Ajunge apoi secundul lui Nicolae Dumitrescu III, la UTA.

În 1972 revine la Poli, ca „principal” al echipei mari. Alb-violeţii nu reuşeau să promoveze, dar vor fac asta chiar în primul an de „B” cu Ion V. Ionescu principal, după un 1-0 cu FC Bihor. După încă un sezon, în 1974, ajunge în finala Cupei României, unde pierde contra Jiului. În acel an este secund la naţionala studenţească a României, care câştigă Campionatul Mondial Universitar din Franţa. În anul următor pleacă de la Poli, după ce pusese pe picioare o echipă care va deveni emblematică pentru istoria fotbalului timişorean.

„Timișoara a fost apa lui”

Revine la Poli în 1979. Câştigă Cupa României în acel sezon, după finala cu Steaua. Vine apoi participarea în Cupa Cupelor şi este eliminată Celtic. În anul următor se califică din nou în finala Cupei României. Pleacă de la Poli, dar va reveni în 1982. Pleacă din nou, după scurt timp, echipa retrogradând la finalul acelui sezon. Antrenează apoi Corvinul, iar în 1986 se întoarce la Poli, proaspăt retrogradată, și o repromovează. Urmează celebra victorie cu Dinamo, din 8 noiembrie 1987.

Cu Jackie Ionescu pe bancă, Poli participă în Cupa UEFA, unde întâlnește Real Madrid: 1-1 la Timişoara, 0-4 pe Santiago Bernabeu. Aceasta va fi ultima performanţă din istoria clubului. În 2002 a fost antrenorul echipei patronate de UPT, CSU Politehnica. Acest club va fuziona, în acel an, cu AEK Bucureşti, dând naştere lui Politehnica AEK, la care ulterior va fi membru al conducerii clubului.

A fost unul dintre cei mai mari experţi pe care i-a avut România în materie de metodică şi tactică a fotbalului. Cel mai mare jurnalist sportiv al României, Ioan Chirilă, scria despre Ion V. Ionescu: „Jackie nu a putut respira niciodată departe de Poli… Era ca un pește, iar Timișoara a fost apa lui”.

About Post Author