A murit fostul senator Viorel Matei, de la Cenad

viorel matei

sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro

Fostul senator PSD Viorel Matei a murit, luni dimineață, cu câteva săptămâni înainte să împlinească 73 de ani.

„De astăzi, lumea agricolă din județul nostru este mai săracă! În această dimineață a încetat să mai bată inima unui agricultor dârz, cu o voință și putere extraordinare, Viorel Matei. De peste 30 de ani am fost împreună, în multe acțiuni și activități pentru semenii noștri. De multe ori am reușit, uneori nu, dar niciodată aprecierea și respectul pentru glie și oameni nu le-am pierdut și mai ales nu le-am încălcat”, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Oprea, fostul șef al Direcției Agricole Timiș.

Viorel Matei, de loc din Cenad, a fost un politician foarte cunoscut în judeţul Timiş la începutul anilor 2000. În perioada 2000-2004 a fost senator din partea PSD și, de-a lungul timpului, a activat în mai multe asociaţii ale agricultorilor.

„Cu mare tristețe am aflat de trecerea în neființă a celui care ne-a fost un bun prieten şi fost coleg social-democrat, fost senator PSD și consilier județean PSD, Viorel Matei. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a transmis, la rândul lui, Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.

În 9 august, Viorel Matei ar fi împlinit 73 de ani.

About Post Author