A dispărut ultimul obstacol de la Pasajul Solventul. Există teren, să vedem când începe lucrul

Pasajul Solventul

Primăria Timișoara primește 700 mp de care avea nevoie pentru a putea face construi Pasajul Solventul. Proprietarul terenului a donat cele două parcele, iar donația a trecut prin consiliul local la ultimul plen.

Pasajul Solventul este poate cel mai mare proiect anunțat de primarul Nicolae Robu în ultimii ani, dar până acum nu s-a făcut nimic. De ce? Simplu: situația terenului nu era rezolvată. „O parte din teren nu e al Primăriei Timișoara, ci al proprietarului privat al ceea ce numim domeniul Solventul. Ne-am înțeles cu proprietarul, dar pentru ca acesta să ne poată permite să intrăm pe terenul său, ar trebui ca el să fie liber de sarcini. Sunt niște clădiri care sunt sub ipoteca statului român, dar, de facto, ele nu sunt, Dumnezeu știe de câți ani (…) Ministerul Finanțelor trebuie să rezolve problema”, declara, în 2017, edilul. În ianuarie 2018, Fiscul rezolvase problema.

Pasajul Solventul, istorie veche

În toamna lui 2018, Robu spunea că, de îndată ce se va rezolva și problema transferului de teren, se va trece la treabă. „Vom recepționa studiul de fezabilitate, vom da drumul la proiectul tehnic cu detalii de execuție și apoi vom licita execuția și în doi ani, maximum, va trebui să avem, asta înseamnă în 2020, să avem Pasajul Solventul realizat”, declarat edilul șef. Robu vorbea, la vremea respectivă, despre două hectare de teren pe care PMT l-ar primi donație.

Donația s-a făcut abia acum, pe aproape 700 de metri pătrați. Este vorba despre două parcele, una de 370 mp și una de 293 mp. SC Valkyria Invest SRL le-a transferat, cu titlu gratuit, către Municipiul Timişoara, în vederea realizării proiectului „Pasaj Inferior Solventul”. Donația a fost acceptată în ultimul plen al CL.

Ce se va face exact acolo? Explica tot primarul Nicolae Robu, în septembrie 2018: „Calea Bogdăneștilor și linia de tramvai se duc pe sub calea ferată. Pasajul va fi unul mare, acolo avem nouă linii de cale ferată, va fi și cel mai larg. Vom avea trei benzi pe sens, iar benzile din mijloc vor avea și linii de tramvai. Vom amenaja la gară un sens giratoriu, care va avea o ieșire înspre gară, inclusiv linia de tramvai va fi dusă acolo, pentru a se racorda cu cea existentă, iar o altă ieșire va duce la viitorul nou pod peste Bega din zona Solventul”. Banii vor veni de la bugetul local, proiectul nefiind eligibil pentru fonduri europene, nefiind rezolvată problema proprietății terenului. Rămâne acum de văzut când se va apuca PMT de treabă. (sursa foto: www.youtube.com/zyraxes1)

About Post Author