62.000 de euro, documentația pentru centrul uriaș de colectare a deșeurilor din Calea Șagului

sursa foto: Alfonso Navarro / Unsplash
La un an și patru luni de când anunța că vrea bani din PNRR pentru această investiție, Primăria Timișoara scoate la licitație documentația tehnică pentru un centru uriaș de colectare a deșeurilor. Ar urma să fie făcute și trei centre mai mici, din care primul să fie deschis „cel târziu” în 2024. Construcția nu a început pentru niciunul dintre ele.
În octombrie 2022, Primăria Timișoara anunța că se pregătește să depună, prin PNRR, două proiecte pentru construcția a patru centre de colectare a deșeurilor (Centre de aport voluntar – CAV). Era vorba de trei centre de cartier, precum și de un centru destinat întregului oraș. „Aceste două proiecte vor schimba fundamental modul în care gestionăm deșeurile. Vom construi un centru mare, pe un teren de 2,5 hectare, unde vor fi circa 50 de containere. Timișorenii vor putea depune aici gratuit, în anumite limite, toate lucrurile de care vor să scape”, transmita, la acea vreme, primarul Dominic Fritz.
Centrul mare era estimat să coste 5,58 milioane de euro, fără TVA, și urma să fi construit pe un teren de 25.000 mp din Calea Șagului. Cele 3 CAV-uri de dimensiuni mai mici vor fi construite în zonele Calea Moșniței, Dorobanților și Avram Imbroane, pe trei terenuri ale primăriei, fiecare de 2.500 mp. Banii au fost obținuți, dar abia acum se fac primii pași pentru construire.
Documentația ar putea fi gata mai spre vară
Prima licitație publicată în SEAP în 2024 de Primăria Timișoara vizază chiar „servicii elaborare SF+PT și asigurarea asistenței tehnice pe durata executării lucrărilor până la finalizarea acestora pentru obiectivul de investiţie «Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara»”.
Documentația ar trebui finalizată în 60 de zile calendaristice, eșalonat. În 30 zile calendaristice de la data emiterii ordinului de începere trebuie predate beneficiarului studiul de fezabilitate, studiul topografic, vizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, studiul geotehnic semnat şi ştampilat de un verificator de proiecte, avize şi acorduri de principiu. Etapa 2 presupune predarea, în termen de 30 zile calendaristice de la emiterea HCL prin care a fost aprobat SF, a documentaţiei tehnice necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiectul tehnic, detalii de execuţie și DALI, după caz. Suma maximă pe care o oferă PMT este de aproape 310.000 lei, cu TVA, adică 62.000 euro. Ofertele pot fi depuse până în 5 februarie.
În octombrie 2022, primarul Dominic Fritz declara că „ne așteptăm ca primul centru să fie deschis cel târziu în 2024”.Până în acest moment nici măcar nu a început construirea vreunuia din cele trei centre mai mici. CJ Timiș vrea și el să facă mai multe CAV-uri, tot cu bani din PNRR, dar nici acolo n-a început construcția vreunuia.