1.000 de amenzi pe lună, pentru parcări pe străzile pietonale

parcări

Cam 1.000 de șoferi sunt amendați în fiecare lună, în zona centrală a Timișoarei, pentru că parchează pe străzi pietonale. În ultimele săptămâni, au fost ridicate, din același motiv, câteva zeci de mașini.

„Eliberăm zona centrală de mașinile care nu au ce căuta acolo. Lunar, dăm circa 1.000 de amenzi pentru parcarea sau staționarea în zone nepermise, doar în centru. De o lună am amplasat indicatoarele cu parcarea interzisă în zona zero a Timișoarei. Câteva zeci de mașini au fost ridicate de atunci, pentru că au parcat aici. Piața Victoriei, Libertății sau Unirii și străzile din jur sunt spații pentru oameni și nu pentru mașini. Controalele și amenzile vor continua”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Mai multe mașini parcate în zona pietonală sau pe locuri destinate autocarelor pentru turiști au fost ridicate și amendate de Poliția Locală.

Potrivit regulamentului de parcare în vigoare, locatarii din cartierul Cetate au acces 24/7, dar nu pot parca în zona pietonală. Aprovizionarea se face între orele 6 și 10 dimineața, în baza avizului de la Comisia de Circulație. Poate fi obținut, de asemenea, permis de acces ocazional pentru situații precum renovarea clădirilor de patrimoniu din centru sau evenimente și festivaluri.

În centrul Timișoarei nu există o parcare publică de mari dimensiuni. Fosta administrație a promis timp de opt ani construirea unei astfel de parcări, dar n-a reușit nici măcar să facă o documentație completă. Planurile cele mai avansate vizau ridicarea unei parcări lângă Spitalul „Louis Țurcanu”. Aceasta ar urma să aibă 250 de locuri și, momentan, este doar în faza de SF, licitația fiind lansată abia în noiembrie 2021.

PUD-ul pentru această parcare a demarat în martie 2019. Primăria vrea să construiască o parcare publică și în zona Oituz. Amplasamentul acesteia va fi stabilit prin Planul Urbanistic Zonal, care este în lucru.

About Post Author